"Se negociază profesionalismul celui care trebuie să dețină această funcție", a declarat, miercuri, Laura Codruța Kovesi, întrebată despre discuțiile dintre Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului şef european, competiție în care se află și ea. Fosta șefă a DNA a spus că s-a clasat prima între cei trei candidați, că nu știe ce negocieri "sunt avute în vedere" și că așteaptă rezultatul.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/EPA

"Se negociază profesionalismul celui care trebuie să dețină această funcție", a declarat Kovesi, miercuri, întrebată de jurnaliști dacă crede că acțiunile din țară împotriva ei îi afectează candidatura la șefia Parchetului European.

"Până în acest moment, din perspectiva comisiei tehnice, am fost prima dintre toți candidații care s-au calificat în această procedură. După audierile din Parlamentul European, am fost iar prima. Aștept discuțiile. Nu știu ce negocieri sunt avute în vedere. Din punctul meu de vedere, eu mi-am făcut treaba. Aștept rezultatul negocierilor", a adăugat Kovesi.

Fosta șefă a DNA a mai spus că nu a discutat cu nimeni despre această procedură.

O nouă rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului şef european - competiție în care se află și fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi - va avea loc miercuri, la Strasbourg, după ce discuțiile de săptămâna trecută s-au încheiat fără niciun rezultat.

Discuțiile se vor desfășura prin videoconferinţă, și nu printr-o întâlnire directă între Consiliul UE şi echipa PE, deoarece Parlamentul European este în sesiune la Strasbourg, iar echipa Consiliului nu se poate deplasa la Strasbourg, potrivit eurodeputatului PNL Siegfried Mureșan.

Prima rundă de negocieri dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene pentru desemnarea primului procuror-șef al UE a avut loc în 20 martie și s-a încheiat fără niciun rezultat.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan spunea că atât PE, care o susține pe Kovesi, cât și Consiliul UE și-au prezentat punctele de vedere, iar "Consiliul a fost în defensivă - delegația Parlamentului European a spus foarte clar că în Parlament a existat o procedură publică, transparentă și democratică de audiere, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură".

"Reprezentanții Parlamentului au întrebat reprezentanții Consiliului dacă au invitat candidații la dialog. De asemenea, reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență. Nu știm nici până astăzi ce s-a votat și ce mandate de negociere au fost. În plus, Parlamentul European dorește ca la negocierile viitoare să invităm și comitetul de selecție format din experți independenți care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziție. Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitații a comitetului. Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată", preciza Mureșan.

Delegația Parlamentului European a fost condusă de europarlamentarul Claude Moraes și au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle și Judith Sargentini. Delegația Consiliului a fost condusă de Finlanda și au mai participat Portugalia și Croația.

Următoarele întâlniri sunt programate pentru 4 și 10 aprilie.

Fosta șefă a DNA Kovesi a câștigat votul în Comisiile LIBE și CONT din Parlamentul European pentru șefia Parchetului European. Ea a obținut cele mai multe voturi, urmată de candidatul Franței, Jean-François Bohnert și cel german, Andrés Ritter. Acesta este mandatul cu care Parlamentul European negociază cu Consiliul UE cine va fi viitorul șef al Parchetului European.

Potrivit procedurilor, în cazul în care Parlamentul European desemnează un alt candidat decât cel desemnat de Consiliul COREPER - ceea ce s-a întâmplat - se va trece la negocieri între cele două instituții și apoi Consiliul va trebui să dea un vot final.

De partea cealaltă, Consiliul COREPER (ambasadorii la UE ai celor 22 de state) au optat la șefia EPPO pentru procurorul Jean-Francois Bohnert (Franța). Acesta a primit 50 de puncte, pe un vot indicativ în Consiliul COREPER. Laura Kovesi (România) și Andres Ritter (Germania) au luat câte 29 de voturi la acel vot indicativ, în 20 februarie.

Surse diplomatice apropiate negociatorilor din partea statelor UE au declarat, pentru HotNews.ro, că numirea unui procuror-șef european ar trebui să se facă destul de repede, pentru ca acesta să poată organiza activitatea viitorului Parchet European (EPPO) care să funcționeze din noiembrie 2020.