​Primarul Mihai Chirica a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că, în timpul vizitei sale la Iaşi, Papa Francisc se va deplasa cu un papamobil fabricat în România, iar pentru a asigura ordinea, municipalitatea va amplasa în zona centrală cinci kilometri de gard de protecţie, scrie Agerpres. ”Există discuții cu autoritățile, fără a fi luată o decizie în aces sens”, au spus cei de la Dacia, într-un răspuns pentru HotNews, despre papamobil.

Papa FranciscFoto: Osservatore Romano

În 2016, într-o vizita de trei zile în Armenia, Papa Francisc a avut la dispoziție un Logan alb.

"Tot ceea ce ne dorim e să transmitem mesajul că Iaşul şi România sunt vizibile ca elemente de identitate. Voi face o dezvăluire, papamobilul va fi românesc. Este promisiunea grupului Dacia Renault, care deja lucrează la cele două papamobile cu ajutorul cărora Papa Francisc va vizita România", a spus Mihai Chirica în conferinţa de presă organizată de Dieceza Romano Catolică Iaşi.

Potrivit primarului, pentru pelerinii care vor veni pe 1 iunie la Iaşi pentru a-l întâlni pe Papa Francisc vor fi puse la dispoziţie 150 de autobuze de la Compania de Transport Public, care vor circula pe un traseu special.

"Fiecare parohie va avea un cod de culoare şi va şti unde trebuie să ajungă. Vom încerca să ţinem controlul celor care vor fi acolo. Cei care cred că vom fi exageraţi, nu vom fi exageraţi. Toate forţele de ordine şi de pază vor participa la eveniment. Nu ştiu care va fi efectivul lor. Estimăm că vor fi aproape cinci kilometri de gard de protecţie. Nu s-a mai întâmplat vreodată aşa ceva şi, dacă nu există garduri în tot Inspectoratul Jandarmeriei Române, le vom găsi. Avem primele 400 garduri deja fabricate, mai împrumutăm, căutăm şi în alte zone din Europa. Este o vizită importantă şi trebuie luate toate măsurile de siguranţă", a afirmat Mihai Chirica.

Edilul a adăugat că zona centrală a Iaşului va fi închisă în ziua în care Papa va vizita oraşul, traseele pentru transportul public local vor fi reorganizate, vor fi trasee speciale între Gară şi Palatul Culturii. Autorităţile locale vor închide Splaiul Bahlui, pe ambele maluri, între zona Podul de Piatră până la Podul Sfântul Ioan.

Accesul în zona centrală va fi controlat, nu se va pătrunde cu obiecte contondente, umbrele, sticle sau lichide. De asemenea, va fi organizată o zonă de camping pentru cei care vor dori să stea în Iaşi mai mult timp şi nu au mai găsit locuri de cazare. Totodată, vor fi înfiinţate şi centre de informare atât în interiorul oraşului, cât şi în exterior.

Papa le va vorbi credincioşilor de pe o scenă de peste 50 de metri care va fi amplasată în faţa Palatului Culturii, în faţa statuii lui Ştefan cel Mare. În faţa scenei vor fi scaunele pe care vor sta o parte dintre invitaţi. Pelerinii din ţară şi din străinătate vor fi împărţiţi în opt zone, iar în tot oraşul vor fi amplasate ecrane panoramice.

Papa Francisc va efectua o vizită în România între 31 mai şi 2 iunie 2019, sub genericul "Să mergem împreună".

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Episcopiei Romano Catolice Iaşi, în după-amiaza zilei de 1 iunie, Papa Francisc va sosi cu elicopterul pe Aeroportul Internaţional Iaşi. La ora 17,25 va vizita catedrala "Sfânta Fecioara Maria Regină", după care va avea întâlnirea mariană cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii. Aici, Papa Francisc va ţine un discurs, după care, la ora 19,00, va pleca cu avionul spre Bucureşti.

"Sărbătoarea întâlnirii cu Sfântul Părinte de la Iaşi va fi trăită sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, iar toţi credincioşii care vor participa vor avea bucuria de a se ruga Maicii Sfinte împreună cu Papa Francisc. Protagoniştii întâlnirii cu Sfântul Părinte vor fi tinerii şi familiile, către care se va îndrepta şi mesajul special al urmaşului sfântului Petru", susţin reprezentanţii Episcopiei Romano Catolice Iaşi.