Captura record: Aproape o tonă de cocaină, descoperită într-o barcă răsturnată pe malul mării, la Sfântu Gheorghe / DIICOT: Valoarea pe piața drogurilor putea ajunge la peste 300 milioane euro

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 26 martie 2019, 12:16 Actualitate | Esenţial


DIICOT
Foto: diicot.ro
Felix Bănilă, șeful DIICOT, a anunțat marți că autoritățile au descoperit, săptămâna trecută, o mare cantitate de cocaină într-o barcă răsturnată pe malul Mării Negre. Cantitatea de aproape o tonă de cocaină urma să fie triplată, întrucât are puritate de 90% ce permite combinarea cu diferite substanțe, iar valoarea totală, pe piața drogurilor, putea ajunge la peste 300 milioane euro, a potrivit DIICOT. Cocaina provine din America de Sud.

„La data de 22 martie 2019, în cursul zilei de vineri, procurorii DIICOT Tulcea au fost sesizați de structura teritorială de Combatere a Criminalității Teritoriale Tulcea cu privire la faptul că în seara zilei de miercuri, pe raza unei localități din județ, dintr-o dubiță înmatriculată în România a fost pierdut, cu ocazia manipulării, un pachet ambalat conținând un kilogram de cocaină. Analiza fizico-chimică a substanței, realizată de către laboratorul de analiză a arătat că puritatea cocainei din acel pachet era de 90%”, a declarat Felix Bănilă, șeful DIICOT, în cadrul unei declarații de presă.

Potrivit acestuia, ancheta polițiștilor și a procurorilor au dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe.

„În dimineața zilei de vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre, în zona localității Sfântu Gheorghe din Tulcea a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal și în barcă se aflau mai multe pachete suspecte învelite în cauciuc, similare atât ca logo cât și ca mod de ambalare și conținut cu pachetul depistat în seara zilei de 20 martie. Ambarcațiunea înmatriculată în România prezenta un orificiu în zona chilei și se afla în zona de plajă. (...) Răsturnarea ambarcațiunii a fost un lucru accidental, iar depistarea cantității de cocaină prezentată în acești saci a fost rodul unei ample investigații”, a mai spus Bănilă.

Totodată, șeful DIICOT a subliniat că întreaga captură de cocaină are o puritate de 90%.

„Valoarea de piață care putea ajunge până la suma de 300 milioane de euro. Pe piața drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, aceasta cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanțe specifice”, a mai spus Bănilă.

La rândul său, Adrian Lambrino, șeful Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Poliției, a precizat că drogurile provin din America de Sud și au fost transportate în România pe cale maritimă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















4417 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    unde, mai exact? (Marţi, 26 martie 2019, 12:18)

    Tommy Bahama [utilizator]

    ma duc sa-i ajut
  • +3 (3 voturi)    
    de obicei serviciile fac asta (Marţi, 26 martie 2019, 12:22)

    Kosmos [utilizator]

    dar aici avem 100% PSd -ul cu turcii la trafic..la ce fete de infractori au psd-stii ..ar vinde-o si pe masa , ar divorta pt bani etc
  • +6 (6 voturi)    
    lol (Marţi, 26 martie 2019, 12:24)

    Cocalarul_Electronic [utilizator]

    unul pierde un kg pe strada, altul rastoarna o barca cu o tona iar militia zice ca "depistarea cantității de cocaină prezentată în acești saci a fost rodul unei ample investigații"
  • +3 (3 voturi)    
    V-ati prins, cred: (Marţi, 26 martie 2019, 12:46)

    2016 [utilizator]

    este vorba despre un transport recent din Fortaleza, pentru salele sultanului Dragneev! La cat este saracul atacat din toate partile, are nevoie de intaritor serios! Dupa cateva zile in spital, unde nu a putut sa-si incarce baterille, si-a revenit la normal, insa a inceput sa vomite ineptii si are nevoie de material de tras pe nari!
  • +2 (2 voturi)    
    narcos europe (Marţi, 26 martie 2019, 13:30)

    Ragnar [utilizator]

    Poate-l intrebati pe codrin si pratii lui din clanul sportivilor cum fac ei de ani de zile.
  • +2 (2 voturi)    
    gasite intamplator (Marţi, 26 martie 2019, 13:46)

    Razvan_M [utilizator]

    Asadar tona respectiva de droguri a fost depistata in mod absolut intamplator - ceea ce inseamna, cu o mare probabilitate, ca multe alte tone nu au fost depistate. Similar cu un eveniment de acum cateva saptamani, cand au fost depistati niste traficanti veniti din Ukraina care vroiau sa tranziteze teritoriul Romaniei spre Ungaria....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version