Iohannis a promulgat legea de modificare a funcționării ANI și Legea privind răspunderea civilă

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 20 martie 2019, 20:32 Actualitate | Esenţial


Lege promulgata
Foto: Facebook - Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care răspunderea civilă pentru faptele care determină existența conflictului de interese ale persoanelor aflate în exercitare demnităților publice este înlăturată dacă s-a depăşit termentul de prescripţie de trei ani, informează Mediafax.

Proiectul de lege iniţiat de deputatul Cătălin Rădulescu care modifică Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, precum şi pentru modificarea Leguu privind înfiinţarea şi organizarea ANI, a fost adoptată de senatori, pe 4 martie, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, cu 82 voturi „pentru” şi 25 de abţineri.

Actul normativ a fost reîntors în Parlament, după ce preşedintele României a sesizat, pe 6 august 2018, CCR privind existenţa unor prevederi neconstituţionale. Judecătorii Curții Constituționale au admis sesizarea lui Klaus Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 19 decembrie, ca prim for sesizat proiectul de lege care prevede următoarele: „După art. 4 se introduce un nou art 5- Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată, în condiţiile depăşirii termenului general de prescipţie de trei ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art 2.517 din Legea nr 287/2009 privind Codul civil republicată, cu modificările ulterioare”.

Aceasta este format adoptată decizional de Senat, pe 4 martie, și promulgată miercuri de șeful statului

Textul iniţial, sesizat la Curtea Constituţională de Klaus Iohannis prevedea că „faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor”.

















657 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Prescriptie in 3 ani, cam puțin... (Joi, 21 martie 2019, 7:35)

    BEDE [utilizator]

    Cum un mandat de primar sau de ministru nu ține mai mult de 4 ani, 3 ani termen de prescripție e cam puțin. Adică face omu' o afacere timp de vreo 2 ani cât este primar și cât este partidul lui la guvernare și fură zdravăn din banii publici, atunci când știe că nu va fi anchetat. Iar când a venit alt partid la guvernare și ar putea fi anchetat, atunci tocmai că până să se pună de un proces se și prescrie hoția.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version