Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Peste 9.200 de persoane primesc pensii de serviciu. Pensia medie a unui fost magistrat este de 18.000 de lei

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 martie 2019, 16:03 Actualitate | Esenţial


Bani - lei
Foto: INS
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lui februarie 2019, de 9.273 persoane, în creştere cu 80 persoane faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), transmite Agerpres.

Cei mai mulţi, respectiv 3.742, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 17.933 lei (17.735 lei în ianuarie), din care 16.736 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 85 de persoane. Pensia medie era de 5.551 lei, din care 3.384 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 812 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.444 de lei (2.695 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.456 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.847 lei, din care 7.667 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 605 persoane, media fiind de 7.733 lei, din care 4.323 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.807 pensionari, pensia medie fiind de 4.133 lei, din care 2.457 lei suportaţi din bugetul de stat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1933 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version