Bistrița: Profesor de sport, condamnat la închisoare cu executare pentru că a lovit doi elevi

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 martie 2019, 11:29 Actualitate | Esenţial


Instanta de judecata
Foto: pixabay.com
Un profesor de sport de la școala generală din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu executare, după ce a lovit, în timpul orelor, doi elevi, în condițiile în care unul îl atinsese cu mingea. Sentința poate fi atacată, transmite Mediafax.

Sentința nu este definitivă, însă până la o decizie finală profesorul este obligat la muncă în folosul comunității timp de 30 de zile.

Un profesor de sport de la şcoala din localitatea bistriţeană Şanţ, trimis în judecată pentru purtare abuzivă după ce a lovit doi elevi, o fată și un băiat, pe unul dintre ei cu palma, iar pe celălalt cu pumnul, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Năsăud la 4 luni de închisoare cu executare, profesorul mai fiind implicat și în alte incidente similare.

Sentința Judecătoriei Năsăud nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de professor.

Judecătorii au stabilit ca profesorul să execute 4 luni de închisoare după ce a lovit doi elevi în timpul orelor de curs. Până la o decizie finală în acest caz, profesorul se află sub supraveghere, fiind obligat de instanță să presteze în această perioadă 30 de zile de muncă în folosul comunității.

Instanța a stabilit și ca bărbatul să plătească 2.500 lei ca despăgubiri civile, reprezentând daune morale pentru fata lovită, care s-a constituit parte civilă în acest dosar, și 1.500 cheltuieli de judecată.

Profesorul este acuzat că, în martie 2017, a lovit în timpul orelor doi elevi. Bărbatul nu era la primul incident de acest fel și a fost sancționat de mai multe ori inclusiv cu desfacerea contractului de muncă, însă instanța a obligat Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud să îl reangajeze pe profesor.

„Profesorul de sport a lovit cu palma peste faţă mai întâi un elev de clasa a VI-a, care îl atinse cu mingea în timpul orei. Copilul s-a plâns dirigintelui, care s-a adresat Consiliului de Administraţie al şcolii. Pe când se discuta situaţia în consiliu, profesorul a mai lovit şi un al doilea elev, de data aceasta de clasa a V-a, cu pumnul. Aşadar, într-o singură zi a agresat doi elevi, ceea ce este inadmisibil din punctul meu de vedere", declara, la vremea respectivă, inspectorul de educaţie fizică şi sport de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, Leonida Ilieşiu.

















1271 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    foarte bine (Miercuri, 20 martie 2019, 12:03)

    Captain Obvious [utilizator]

    sper ca justitia nu o sa inchida ochii cand elevii o sa bata profesorii
  • +1 (1 vot)    
    Barlad, acum 25 de ani: (Miercuri, 20 martie 2019, 12:42)

    WaggaWagga [utilizator]

    Profesor de sport la liceu pipaia minore de 16-17 ani. Ce a patit? A ajuns senator si a dormit tot mandatul. Acum are pensie speciala din banii vostri.
    • 0 (0 voturi)    
      cu tot respectul fata de majoritatea fetelor, (Miercuri, 20 martie 2019, 12:58)

      iodixit [utilizator] i-a raspuns lui WaggaWagga

      la 16-17 ani, unele sint mai majore ca soacra-mea!
      • 0 (0 voturi)    
        Cu tot respectul pentru soacra ta. (Miercuri, 20 martie 2019, 13:29)

        WaggaWagga [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

        De ce te-ai casatorit asa de mic?
  • 0 (0 voturi)    
    cred ca-s surd! (Miercuri, 20 martie 2019, 13:00)

    iodixit [utilizator]

    n-am auzit nimic de interdictia practicarii profesiei de profesor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version