Zeci de taximetre, autocare şi microbuze din mai multe judeţe au blocat miercuri dimineaţă cea mai mare parte din Piaţa Victoriei, într-un protest organizat de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT). Transportatorii sunt nemulţumiţi de întârzierea emiterii ordonanţelor de urgenţă promise de Guvern în domeniul transportului de pasageri.

taximetristiFoto: Hotnews

UPDATE 12.11 Protestul s-a încheiat

UPDATE 11.16 - O delegație a transportatorilor a intrat la Guvern pentru negocieri cu ministrul Transporturilor

O delegație a Federaţiei Operatorilor România de Transport (FORT) a intrat la Guvern pentru a discuta cu ministrul Transportatorilor, Răzvan Cuc.

Sindicaliștii spun că au "angajamentul concret" al ministrului Transporturilor, cu care s-au mai întâlnit în acestă dimineață, că în următoarea ședință a Guvernului va fi adoptată una dintre ordonanțele de urgență cerute.

"Intrăm să vedem ultima formă a actelor normative a celor două ordonanțe să ne asigurăm că lucrurile sunt pe calea cea dreaptă. Avem angajamentul concret că în prima ședință de guvern de săptămâna viitoare prima ordonanță va pleca către Monitorul Oficial, cea care elimină sintagma "în mod repetat" și care prelungește programul inter-județean, respectiv trece la autoritatea rutieră române componenta de rent-a-car din sectorul nostru de activitate. Am vrut să vedem un prim pas și am solicitat eliminarea calendarului atribuirii programului interjudețean, ceea ce s-a întâmplat fix la ora 10:00 așa cum am stabilit cu domnul ministru de la autoritatea rutieră de pe pagina de internet a autorității. Avem această confirmare deja. Este clar că suntem pe drumul cel bun și este clar că vom pleca de aici cu problema rezolvată urmând să vedem exact forma finală a actelor normative și să ne asigurăm că sunt cum trebuie", a declarat președintele Federaţiei Operatorilor România de Transport (FORT), Augustin Hagiu.

Peste o mie de transportatori, potrivit organizatorilor, protestează la această oră în Piața Victoriei, față de blocarea pe circuitul de avizare a ordonanţelor din domeniul transporturilor de pasageri.

UPDATE 9.30 - În Piața Victoriei sunt deja sute de autoturisme și autocare.

UPDATE 9.00 - În fața Guvernului sunt zeci de taximetre, autocare și microbuze venite din mai multe județe. Șoferii au afișe pe care scrie "Protest".

Protestul este organizat de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), care solicită Guvernului să rezolve problemele pieței de transport pasageri, pentru a combate transportul ilicit de persoane, dar şi prelungirea programelor interjudeţean si judeţene de transport pasageri.

Transportatorii sunt nemulţumiţi de întârzierea emiterii ordonanţelor de urgenţă promise de Guvern în domeniul transporturilor de pasageri. Potrivit FORT, în ultimele două săptămâni, ordonanţele de urgenţă sunt blocate pe "circuitul de avizare" din Guvern.

Federaţia Operatorilor Români de Transport "consideră că sectorul de activitate în cauză nu s-a mai întâlnit niciodată cu un asemenea moment, ce riscă să blocheze iremediabil transportul rutier naţional şi judeţean de pasageri", după cum se precizează în comunicatul transmis de FORT.

Federaţia critică Guvernul pentru întârzierea modificării legislaţiei din domeniul transporturilor.

"Solicitările membrilor FORT sunt simple, iar argumentele au fost deja introduse în fundamentarea celor două acte normative blocate acum la nivel guvernamental, în principal din cauza aceloraşi grupuri de interese ce încearcă să folosească legislaţia pentru propriul interes şi buzunar", acuză Federaţia Operatorilor Români de Transport.

FORT solicită Guvernului "eliminarea sintagmei 'în mod repetat' din Legea taximetriei, pentru a combate eficient transportul ilicit de persoane, şi prelungirea programelor interjudeţean şi judeţene de transport pasageri".

"Orice altă completare adusă acestor două modificări esenţiale nu reprezintă altceva decât încercări disperate ale unor indivizi de a modifica legea, pentru acoperirea unor ilegalităţi sau situaţii litigioase", avertizează Federaţia Operatorilor Români de Transport.

Restricții de circulație

În zonă este restricţionat traficul rutier pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central - mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu.

Circulaţia în Piaţa Victoriei a fost resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.

Polițiștii recomandă ca rute alternative: Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești și Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Șos. București-Ploiești.

Restricțiile sunt în vigoare până la ora 15.00.