Vreme deosebit de caldă luni, cu temperaturi de 25 de grade în Capitală. De marți, temperaturile scad

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 17 martie 2019, 16:20 Actualitate | Esenţial


Vreme calduroasa
Foto: Flickr/ Paulo Otavio
Vremea va fi deosebit de caldă luni, cu temperaturi care vor ajunge și la 25 de grade Celsius în Capitală, spun meteorologii. Vremea va continua să fie frumoasă și marți, însă în noaptea de marți spre miercuri vor apărea ploile și temperaturile vor scădea și cu 10 grade.

„Luni, vremea va fi deosebit de caldă în toate regiunile, mai ales în cele sudice, centrale și estice, iar cerul se va înnora treptat în centrul, nordul și vestul țării, unde spre seară și noaptea va ploua. În rest, va fi cer variabil, mai mult senin ziua și ploi cu totul izolate în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 26 de grade Celsius, ușor mai scăzute pe litoral”, a declarat Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, pentru Mediafax.

Potrivit sursei citate, începând de marți urmează o răcire față de ziua precedentă, iar temperaturile maxime se vor situa între 10 și 20 de grade, însă în sudul și sud-estul țării vom avea în continuare o vreme deosebit de caldă.

Miercuri și joi, vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu temperaturi maxime de 14 grade.

„În Capitală, luni va fi o vreme deosebit de caldă, iar temperatura maximă va fi de 23 - 25 de grade, iar marți, va fi o ușoară răcire, însă în continuare vremea va fi caldă, cu o temperatură de 18 grade, iar din noaptea de marți spre miercuri ne așteptăm la ploi”, a mai explicat Mirela Polifronie.


Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










3879 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version