Andy Brunner este un elvețian pasionat de motocross. Cu o viață ca în filme, Andy Brunner a decis să rămână în România chiar dacă experiențele de aici nu au fost, întotdeauna, plăcute. ”Nu sunteți atât de disciplinați ca elvețienii, dar nu e nepărat un lucru rău. Totuși, ar trebui să fie mult mai uniți în gândire” – susține fostul pilot oficial Suzuki, într-un interviu pentru HotNews.

Andy BrunnerFoto: Hotnews

Pilotul Andy Brunner a ajuns în România, imediat după anii 90 și a decis să rămână aici pentru că s-a simțit, cumva, ca acasă. ”Oamenii au fost drăguți cu mine. Poporul roman este simpatic, deștept. Cred că este cel mai subestimat popor, din tot ce am văzut eu. Orice am făcut aici, în România – de la camioane de curse la biciclete - românii au fost tot timpul deștepți, au găsit variante, au citit, au știu mai multe chestii. Eu văd asta ca o calitate.

”Dacă te deranjează ceva în România, de ce nu pleci în altă parte?”

Andy Brunner consideră că, în general, nu ai cum să mai educi oamenii. ”Eu sunt ca un invitat în România și dacă ceva mă deranjează, pot să plec. Deseori, am discuții cu alți prieteni de-ai mei, de alte naționalități. Când merg cu ei în mașină, îmi spun: ” Uită-te la ăla cum merge, idiotul ala cu BMW, cu număr SEX.” .. Le zic: ”Dacă vă deranjează, plecați acasă!. Oricum, nu mai putem educa pe nimeni. De exemplu, dacă te enervează un taximetrist, te gândești la educația lui, poate așa merge el, poate are un client..și încerci să nu te lași deranjat. Asta e o chestie personală, ce ține de fiecare. Trebuie să învățăm că nu îl putem educa pe cel care ne deranjează, el este așa cum e și îl lași în pace. Dacă nu îți place, poți să mergi în alt loc”.

”Românii spun că e bătaie de joc că nu au autostrăzi și atunci nu respectă regulile. Elvețienii știu că totul e făcut în favoarea lor și sunt disciplinați!”

În opinia lui Brunner, inițiativa suceveanului care a construit un metru de autostradă și protestul românilor față de lipsa infrastructurii este un lucru bun, dar toți românii ar trebui să fie mai uniți în gândire. ”Voi, românii vedeți că nu sunt autostrazi și spuneți: e bătaie de joc, de ce trebuie să mai respect anumite reguli sau limite, că oricum ne trebuie autostrada!?” Elvețianul gândește altfel, știe că totul este făcut bine și atunci este de acord să respecte regulile. Elvețienii sunt învățați așa de mici. Românii nu sunt atât de disciplinați ca elvețienii, dar acesta nu este neapărat un lucru rău pentru că prin disciplină se pierde din spontaneitate și din cheful de viață. Voi, românii, rămâneți creativi și inventivi, sunteți un super popor!” – crede Andy Brunner.

”În România, mi-a fost suspendat permisul. În Elveția, pentru aceeași infracțiune, aș fi fost arestat”

Andy Brunner recunoaște că se întâmplă, uneori, să nu respecte regulile de circulație. ”Mi-a fost suspendat permisul pentru viteză. L-am recuperat, apoi, de la Ambasadă. Dacă aș fi făcut acest lucru în Elveția, făceam pușcărie. Dacă ai 30 % în plus peste viteza legală, în Elveția, ești în pușcărie. Acolo sunt alte reguli: este un mod românesc și un mod elvețian”

Peripețiile lui Brunner la București: ”Povestea mea în România a început cu o țeapă”

Pilotul Andy Brunner a ajuns în România cu multe vise și speranțe, dar acestea s-au spulberat imediat după ce a aterizat la București. ”Am luat țeapă. Prietenul meu care trebuia să mă aștepte, nu a mai venit. Aveam un bagaj mic, cu doar câteva haine și 400-500 de dolari in buzunar. Primii 20 de dolari i-am dat pe taxi, până la Universitate”.

Convins că fusese păcălit de omul care îi promisese că îl va ajuta, Andy a remarcat, totuși, că a ajuns într-un mediu pozitiv pentru el. ”A fost un fel de waw, încă de la început. Eu merg mult după feeling, chiar m-am simțit foarte bine în România, încă de la început!”

”Nu aveam bani, circulam fără bilet și aveam picioarele ude”

Andy Brunner recunoaște că aventura în România a fost ca un test de supraviețuire. ”Locuiam în Titan, mergeam pe jos pentru că nu aveam bani. Dolarii cu care venisem din Elveția, i-am cheltuit după un timp. Când am ajuns la București, era o iarnă foarte-foarte grea și aveam tot timpul picioarele ude”.

Brunner și-a dat seama cum sunt românii, după ce a fost prins circulând fără bilet. ”Mă duceam în Titan, nu mai puteam merge pe jos și m-am urcat în tramvai, fără bilet. Atunci, m-am întâlnit cu un controlor. I-am spus că nu vorbesc românește, iar el a chemat un translator. Însă șoferul a închis ușile, iar translatorul și controlorul au rămas jos, după ce au încercat să se țină cu mâna de bară. Toți din jur au început să râdă, ba chiar cineva din vagon mi-a spus: ești un om norocos! Nici nu știam ce să fac, mi-am spus atunci că românii sunt super de treabă! În Elveția, dacă se întâmpla acest lucru, te scoatea din tramvai și nu râdea nimeni!”

Pasaportul elvetian, mereu o plasă de siguranță

Începuturile în România au fost foarte grele pentru Andy Brunner. ”Tot timpul am știut că dacă nu mai pot, mă duc la ambasadă și mă repatriez în Elveția. Sunt cetățean elvețian, am un pașaport cu mine și mă simt în siguranță oriunde m-aș duce în lume. În România, din punctul ăsta de vedere, este mult mai dificil. Când ești român, nu ai acest ajutor, dacă ți se întâmplă ceva. Asta a fost și motivul pentru care nu am luat cetățenia română. Eu pot să spun: sunt cetățean elvețian, mă duceți acasă. Dacă ești român, ți se spune: hai, descurcă-te!”

Cine este Andy Brunner?

Andy Brunner este fost campion la motocross și pilot la Suzuki Factory. S-a clasat pe locul 17 în cursa Paris Dakar Rally, în 1991, a fost victorios la Baja Spania și a participat la Raliul Faraonilor. A fost singurul pilot din Elveția care a fost numit Pilot Oficial la Top Equipe. ”Job-ul” de pilot profesionist i-a adus nenumarate accidentari. A suportat mai multe interventii chirurgicale. Bicicleta l-a ajutat tot timpul in recuperare. A fost si antrenor de motocross si enduro. A reușit să câștige mai toate concursurile de XC maraton la care a participat în ultimii ani (categoria de vârstă), după care, în 2016, a făcut trecerea la Downhill. În 2018, Andy Brunner a mers in Andorra, la Mondial, unde a căștigat medalia de bronz..

”Am fost întotdeauna și încă sunt gata pentru orice experiment, călătorie sau orice altceva.. Mi-am asumat riscuri și uneori am reușit să ajung sus, dar am experimentat și nereușite.. Sunt întrebat, deseori: cum poți să faci downhill la vârsta ta, de unde ai atâta energie sau ce mănânci ca să te menții în formă?” Andy Brunner susține, în prezent, seminarii pe această temă, pentru a-i ajuta cu sfaturi pe cei interesați.

Filmările au fost făcute la cafeneaua Noa din București. .