După protestul de 15 minute pe care l-a inițiat pentru construirea de autostrăzi și la care au luat parte mii de oameni din toată țara, suceveanul Ștefan Mandachi a organizat o conferință de presă în care le-a mulțumit românilor și presei pentru solidaritate și a spus că nu se va liniști până nu va vedea autostradă la Suceava. El a precizat că va dona unei organizații nonguvernamentale metrul de autostradă pe care l-a construit din banii lui.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Eu nu mă voi liniști până nu văd autostradă la Suceava. Am decis să donez acel metru de autostradă unei organizații nonguvernamentale, urmând ca acest ONG să atragă români și să facă din români ctitori ai unei autostrăzi reale. O să vedem cum vom putea deveni ctitori au unei autostrăzi reale", a declarat Mandachi, într-o conferință de presă susținută la finalul evenimentului de inaugurare a singurului metru de autostradă din Moldova, pe care l-a construit din banii lui, la câțiva kilometri de Suceava, în satul Cumpărătura.

El le-a mulțumit românilor și presei pentru solidaritate: "Vă mulțumesc din suflet, fără dumneavoastră nu știu unde era manifestul. Mă înclin în fața presei".

Ștefan Mandachi nu a vrut să comenteze acuzațiile pe care i le-a adus Liviu Dragnea: "Eu nu fac politică și nu vreau să comentez. (...) Mi-am asumat. Când am livrat presei acel videoclip, mi-am asumat toate consecințele".

Astăzi, la ora 15.00, zeci de mii de oameni din toată țara au oprit lucrul pentru a cere ca în România să fie construite autostrăzi. Protestul a fost declanșat la inițiativa lui Ştefan Mandachi, care tot la ora 15.00 a inaugurat în mod simbolic primul metru de autostradă din Moldovei. La eveniment au luat parte peste o mie de oameni.

Mandachi a dat startul protestului la ora 15.00: "Dacă ești profesor, lasă elevii cu 15 minute mai mult în pauză, dacă ești zidar, lasă mistria jos pentru 15 minute, dacă ești șofer, trage mașina pe avarie pentru 15 minute, dacă vrei să pleci din România mai stai 15 minute. Vreau să dau startul manifestului național solidar românesc: 15 minute. Start!”.

"E un moment unic în istoria României. Nu am trăit niciodată un astfel de moment de solidaritate între toți românii, fie că fac parte dintr-un partid, fie că sunt doctori, avocați, sunt de altă profesie. Avem o șansă unică să restartăm România. Am fost pesimist puțin când am spus cum ar fi dacă am fi un milion, 5 milioane. Din sursele pe care le am, suntem în jur de 13-14 milioane solidari. 99% din feedback e pozitiv. Românii sunt, pentru prima dată după 30 de ani, uniți”, a continuat omul de afaceri sucevean.

În cele 15 minute, au fost proteste pentru construirea de autostrăzi în Capitală, în Piața Universității și Piața Victoriei, la Iași, Sibiu sau Cluj.