Reprezentantul companiei austriece acuzate că i-a dat mită fostului ministru Sebastian Vlădescu și-a recunoscut faptele

de MH     HotNews.ro
Vineri, 15 martie 2019, 12:48 Actualitate | Esenţial


Sebastian Vladescu la DNA
Foto: Agerpres
Josef Hornegger, reprezentantul companiei austriece acuzate că i-a dat mită fostului ministru al Finanțelor Sebastian Vlădeascu pentru a primi contractele de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El și-a recunoscut faptele și a semnat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit DNA, Josef Hornegger a recunoscut comiterea a două fapte de complicitate la dare de mită și complicitate la cumpărare de influență.

În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie. Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la Compania Națională de Căi Ferate “CFR“ – S.A. - C.N.C.F.R.), conform DNA.

Procurorii DNA spun că, în perioada 2009-2013, Josef Hornegger, directorul reprezentanței din România a companiei austriece, a contribuit la negocierea și plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii romani implicați în deblocarea plăților sau care le puteau influența.

Ca urmare a acestor demersuri, Hornegger a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din ministerele de Finanțe și Transporturi, astfel:
- suma totală de 1.114.000 euro i-a fost dată lui Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru ca acesta să asigure, pe de o parte, finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor la tronsonul de cale ferată București-Constanța și, pe de altă parte, finanțarea necesară plății TVA restante de la lucrările făcute la tronsonul București-Câmpina.
- suma totală de 65.000 euro i-a fost remisă fostului ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, în același scop
- suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la Sebastian Vlădescu, care ar fi urmat să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului Transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor la tronsonul de cale ferată București-Constanța.

Potrivit procurorilor DNA, Josef Hornegger a obținut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme off shore. Anchetatorii au cerut instanței confiscarea acestei sume și a fost instituit sechestru asigurator asupra unui imobil al lui Josef Hornegger. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra a 45 de părți sociale pe care cetățeanul austriac le deține în cadrul a două firme.

DNA menționează că Hornegger a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

Dosarul de urmărire penală pentru Hornegger și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

Procurorii DNA mai spun că fac în continuare cercetări în cazul lui Sebastian Vlădescu, Mircea Costea, fost angajat al Ministerului Finanțelor, Mihaela Mititelu, persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Cristian Boureanu, la data faptelor deputat. În cazul acestora au fost dispuse măsura controlului judiciar și cauțiuni, precum și sechestre, măsurile fiind prelungite succesiv.

În octombrie 2018, procurorii DNA au anunțat că au dispus sechestru până la concurența sumei de 15.096.000 euro în dosarul în care sunt cercetați fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu și fostul deputat Cristian Boureanu, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de peste două milioane de euro.

În acest dosar, fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență. Urmărirea penală pe numele său și al altor persoane din dosar a început în luna aprilie 2018. În dosar mai sunt implicați Cristian Boureanu, Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat al Ministerului Finanţelor (acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită), Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R. (acuzată de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită).


















7068 vizualizari

  • -5 (17 voturi)    
    Il doare la basca (Vineri, 15 martie 2019, 13:05)

    newlook [utilizator]

    - Atat poate DNA, asta e.
    Individul asta corupe - da spaga - de 20 milioane euro....si nu face o zi de puscarie, nu da inapoi un leu, ramane cu salariile babane incasate, cu pensia (e "drept castigat", nu), cu primele de performanta. Oriunde in lumea asta coruptia porneste de la ala care da banii ... DNA de la noi face intelegri cu el ca sa nu fie deranjat in urmatorii 5-10 ani.
    Sper ca instanta sa invalideze intelegerea.
    ========================
    "DNA menționează că Hornegger a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,
    "
    • +5 (7 voturi)    
      da mah tot dna-ul e de vina (Vineri, 15 martie 2019, 13:43)

      politik_killz [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      cand ai pus stampila pe animalu de boureanu si pe ciuma portocalie la ce te asteptai...
      • 0 (4 voturi)    
        Eu? Sa votez un Basist? (Vineri, 15 martie 2019, 14:26)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui politik_killz

        Eu? Sa votez un Basist? Orice are legatura cu basismul? Confunzi.

        PS: Sunt decenii de cand n-am votat nici pe unii nici pe altii. Nu traiesc in Ro, nu platesc taxe acolo, am considerat ca e decent asa.
        Milioane de alti romani nu traiesc in Ro si nu platesc taxe acolo, da' voteaza. Din capsunerii, din spalatorii auto, din azile de batrani, din Spania, Marea Britanie, Italia, etc, ei E cetateni si voteaza cum sa faca legile si cum s-o duca aia din Vaslui.
    • +2 (4 voturi)    
      intai citeste (Vineri, 15 martie 2019, 13:57)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      tot articolul,sau citeste-l atent ,sa retii tot,nu doar ce vrei.
      Cum poti spune ca nu da inapoi un leu cand zice clar ca i s-a pus sechestru pe sume de bani si actiuni la firme ?
      Asa trebuie uneori procedat..arunci pestele mic ,sau il folosesti drept momeala ca sa prinzi altul mai mare.
      In aproape toate tarile se folosesc astfel de meode .
      • +2 (4 voturi)    
        Hai sa-ti explic: (Vineri, 15 martie 2019, 15:11)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui Mistrelutz

        Hai sa-ti explic:

        Sechestrul NU e totuna cu restituirea. Oricum, sechestrul asigurator e de "un imobil" si 45 de actiuni - adica ridicol de mic (ca si cum ar fi "niciun leu" ), avand in vedere alegatiile DNA.
        Da, asa cum am spus: in paradisul DNA, strainii spagari sunt ca pestele in apa; in situatia CEA MAI DIFICILA in care sunt prinsi, primesc ZERO zile de puscarie si li se confisca cureaua de la ceas.

        Daca "spaga" a fost de 20 de milioane, compania austriaca (BTW - NU este acuzata de DNA) a avut profit suplimentar de 40 de milioane, minim. DNA nu pare deloc deranjata de amanuntele astea; alt argument la cele de mai sus.

        PS: Toate sumele alea vin de la DNA. Nu ar fi de mirare, ba chiar e de asteptat ca ele sa fie umflate sau diminuate, cum sa cada bine DNA, nu conform realitatii. De exemplu, s-ar putea ca spaga ce se poate dovedi sa fie de cateva sute de euro, dar cum ar suna un comunicat DNA cu titlul urmator: "Dupa ce a cheltuit cu folos jumatate de milion de euro, DNA a trimis in fata justitiei o spaga de 200 de euro"?
    • +2 (2 voturi)    
      pe vlădescu (Vineri, 15 martie 2019, 14:17)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      cum o să-l mai scoateți din pușcărie? Că nu mai aveți argumente cu SRI și n completuri de judecători.
  • +3 (9 voturi)    
    Ii scoate TT basma curată pe toți (Vineri, 15 martie 2019, 13:17)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    România a devenit raiul hotilor si al violatorilor. Justitia a fost, este si va fi cel dintâi apărător al penalilor, fiind subordonată politic unor ticalosi ca Putorel Toader, sluga lui Dragneev si CPT: Chiar si marii criminali din 89-90 sunt liberi, ca si ticalosii care au comandat reprimarea salbatica a demonstrantilor din august 2018, din Piata Victoriei
    • -6 (10 voturi)    
      Pana una, alta, ii scoate DNA. Tu stii sa citesti? (Vineri, 15 martie 2019, 13:40)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Pana una, alta, ii scoate basma curata DNA. Tu stii sa citesti? Vad ca scrii, repeti servitele, da' ai si darul cEtitului? Daca da, citeste asta:
      "DNA menționează că Hornegger a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,"
      • +2 (4 voturi)    
        ti-am mai zis (Vineri, 15 martie 2019, 13:59)

        Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        invata tu sa citesti . si nu mai da copy-aste doar la ce iti convine din articol
        • 0 (2 voturi)    
          Ai bre rabdare. Vorbeste cu moderatorul (Vineri, 15 martie 2019, 15:14)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui Mistrelutz

          Ai bre rabdare. Vorbeste cu moderatorul sa-ti dea raspunsul meu.
  • +2 (4 voturi)    
    "Aici sunt banii Dvs."... (Vineri, 15 martie 2019, 13:36)

    Olyx [utilizator]

    dragi romani...In "guşa" atat de larga a majoritatii politicienilor ce ne-au condus in anii de dupa Revolutie...Lacomia patologica a acestora, coruptia adanc inradacinata si nesimtirea ( suprema !) in a nu-si servi neamul/natia ce le-au facilitat accederea in functiile cele mai inalte din Stat, au facut ca tara asta sa nu aiba in momentul asta infrastructura, au facut ca multi romanii sa moara CU ZILE prin spitale si pe sosele iar cei mai multi sa fuga de tara asta pentru a gasi in alte parti ale Europei locuri de munca platite decent. Si acum, la scadenta, aceiasi politicieni ( POLITRUCI ) vin cu tupeu sa va spuna ca de vina nu sunt ei ci Europa (UE), ca ei sunt curati si cinstiti (!!!). Peste alti 5-10 ani vom afla, abia, ca de fapt si cei de acum sunt aidoma , daca nu mai rau, decat cei pe care Justitia ( ajunsa, anemică ! ) ii mai trimite dupa gratii...Incă !
  • -2 (8 voturi)    
    Interesant (Vineri, 15 martie 2019, 13:46)

    vodatepes [utilizator]

    Reprezentatul unei firme din Austria. Da firma din Romania unde era acesta angajat cum se cheama? Cumva Swietelsky Constructii Feroviare SRL???? Si cine este actionarul principal si unic???? E firma austriaca SWIETELSKY BAUGESELLSCHAFT MBH unde toti sefi sunt din Austria si Germania. Interesant? Cum astia din germania si Austria dau mita????? Pe bune??? Asta nu e coruptie??? Dumnezeu nu doarme. Deci exista coruptie si in Germania si in Austria. Aia care conduc filiala din Romania toti sunt cetateni straini cae s-au pretat la a da mita. Alo DNA as mai adanc sapati si duceti-va mai departe si la cetateni straini ca doar mita nu a dat-o ala de acasa de la el. Vedeti ca directorul economic tot neamt este si asa mai departe.
    • +2 (6 voturi)    
      Ai pus si partea cu umor, nu? (Vineri, 15 martie 2019, 14:31)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      "Alo DNA as mai adanc sapati si duceti-va mai departe..." (asta-i partea cu umor, nu-i asa?)
      ===================

      Hai sa redevenim seriosi. La DNA nu exista nici competenta, nici vointa, nici bunavointa, nici patriotism. Au primit ordin sa execute niste romani, atata tot; nemtii si austriecii sunt "curati ca lacrima", iar daca nu sunt li se garanteaza - de aceiasi DNA - ca nu fac o zi de puscarie, nu pierd un leu.
    • +2 (4 voturi)    
      statutul Romaniei (Vineri, 15 martie 2019, 14:38)

      Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Dupa cum se stie, situatia in puscariile romanesti este ingrozitoare - se incalca drepturile omului ciorditor. Iar daca este austriac sau neamt, omul ciorditor (caci coruptia inseamna de fapt ciordeala de la noi toti) primeste cu suspendare, ca deh... Doar n-or sa faca oameni din tari superioare noua parnaie pentru o nimica toata in aceasta colonie de munca unde au fost trimisi ca sa ne scoata din intunericul, mocirla si Evul Mediu in care ne aflam.

      Invatati sa pupati urmele pasilor celor care va aduc lumina (de la Apus de data asta), amaratilor. Voi care credeti ca sunt optiunile pe care le aveti: 1. ciorditori romani, 2. ciorditori apuseni, 3. ciorditori rasariteni sau 4. toti astia?
  • +1 (1 vot)    
    hopa ! (Vineri, 15 martie 2019, 19:20)

    miculescu-rucar [utilizator]

    cine este mircea ionut costea !
    cumnatul lui mircea geoana , fratele mihaelei "dragostea mea ", fiul lui aia care s-a dat ranita la revolutie si a solicitat si primit drepturi de revolutionar , ajuns "pe val"odata cu venirea taranistilor la putere , iar la fnante a ajuns cu un alt conational de-al lui mircea ciumara -o alta nulitate .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version