Procurorul Tamas Schiffbeck, fost șef al DNA Timișoara, s-a sinucis, vineri dimineață, după ce s-a aruncat de la etajul al șaselea al clădirii Direcției Naționale Anticorupție.

DNAFoto: Opinia Timisoarei

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, citați de Mediafax, un bărbat în vârstă de 48 de ani s-a sinucis, aruncându-se de la etajul șase al clădirii în care se află și sediul DNA Timișoara.

Conform unor surse judiciare, este vorba despre procurorul Tamas Schiffbeck, care a fost șef al DNA Timișoara până în anul 2015.

Din primele informații, procurorul a venit dimineață la serviciu, a intrat în biroul său, iar la un moment dat a deschis geamul și s-a aruncat în gol. Un echipaj de ambulanță a fost trimis la fața locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul procurorului în vârstă de 48 de ani.

Conducerea DNA transmite condoleanțe familiei procurorului și spune că acesta era un profesionist desăvârșit și nu a fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară.

"Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață a domnului procuror Tamaș Schiffbeck, un bun coleg și un profesionist desăvârșit. În acest moment de mare cumpănă, transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să îl odihnească! Direcția Națională Anticorupție nu are cunoștință ca domnul procuror Tamaș Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară”, au transmis reprezentanții DNA.

Presa locală scrie că procurorul era căsătorit și avea doi copii. El a fost procuror în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și mai apoi Curtea de Apel Timișoara. Ulterior a lucrat la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara pentru ca mai apoi, până în 2015, să conducă DNA – Serviciul Teritorial Timișoara.