Acreditarea ideii că procurorii îşi desfăşoară activitatea abuziv, cu încălcarea legii, depăşește limitele discursului public acceptabil, cu consecinţa încălcării demnităţii profesionale şi a prestigiului funcţiei de procuror, iar astfel de afirmații grave privind activitatea procurorilor s-au intensificat, spun procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Ei au reacționat după ce președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat "siderat" că vede oameni care susțin un procuror, spunând că "societatea trebuie să fie preocupatăsă avem o justiție corectă și independetă, nu o justiție care este folosită pe post de măciucă politică, așa cum se întâmplă azi în România".

Tariceanu Foto: AGERPRES

Secţia pentru procurori a CSM a transmis, joi, că dezavuează public declaraţiile lui Tăriceanu, subliniind că astfel de afirmații foarte grave privind activitatea procurorilor s-au intensificat, "dobândind un real potenţial de afectare a reputaţiei profesionale, a demnităţii şi prestigiului profesiei de procuror".

"Secţia pentru procurori subliniază că activitatea corpului profesional al procurorilor se desfăşoară conform dispoziţiilor legale, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor faţă de care se desfăşoară proceduri penale. Acreditarea ideii în spaţiul public că procurorii îşi desfăşoară activitatea în mod abuziv, cu depăşirea cadrului legal aplicabil, depăşeste limitele discursului public acceptabil, cu consecinţa încălcării demnităţii profesionale şi a prestigiului funcţiei de procuror", spun procurorii din CSM.

Ei atrag atenția că discursul public trebuie să fie unul echilibrat, care să nu aducă atingere activităţii procurorilor şi imaginii de ansamblu a acestui corp profesional şi reamintesc înalţilor reprezentanţi ai statului că respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi al cooperării loiale impune, înainte de toate, respect reciproc şi responsabilitate.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, la Digi 24, întrebat despre protestele față de Ordonanța 7, că sunt ”oameni care probabil sunt de foarte bună credință cad în această plasă a dezinformării”.

”Acestea sunt lucrurile bune, dar cred că funcționează și foarte bine diversiunea, dezinformarea și oameni care probabil sunt de foarte bună credință cad în această plasă a dezinformării. Nu e specific României. Se întâmplă și în alte părți. Cred că cineva care este animat de spirit civic și e foarte bine acest lucru, nu poate rămâne indiferent la ceea ce înseamnă cel mai grav act antidemocratic și încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, printre care dreptul la un proces corect. Societatea trebuie să fie preocupată de acest lucru, să avem o justiție corectă și independtă, nu o justiție care este folosită pe post de măciucă politică, așa cum se întâmplă azi în România și cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani, instrument politic de eliminare aproape fizică. Când spun fizică nu înseamnă totală, adică nu prin omorârea adversarilor, dar e suficient să-i bagi în închisoare sau alte metode un pic mai soft care au același lucru: distrugerea lor politică. Nu poate să fie justiția într-o țară europeană liberă și democratică”, a spus liderul ALDE.