Meleșcanu, într-un interviu pentru Die Welt: Bucureștiul este mai sigur decât Berlinul, Parisul sau Bruxellesul

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 14 martie 2019, 16:02 Actualitate | Esenţial


Teodor Melescanu
Foto: mae.ro
Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, cere Germaniei să susţină în mod activ aderarea României la Spaţiul Schengen, argumentând că autorităţile române utilizează tehnologii ultramoderne pentru protejarea frontierelor şi că Bucureştiul este "mai sigur" decât Berlinul, Parisul sau Bruxellesul, transmite Mediafax.

"Ne-ar fi de ajutor dacă Germania ar susţine activ aderarea României la Spaţiul Schengen. Ne-am bucura", declară Teodor Meleşcanu într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt.

Ministrul român de Externe s-a declarat favorabil unei propuneri a Germaniei privind eventuala admitere a României în Spaţiul Schengen în mod etapizat.

"Iniţial, ar fi eliminate controalele vamale în aeroporturi, iar în a doua etapă la punctele vamale instalate pe şosele şi autostrăzi. Ar fi mai bine decât nimic", a subliniat Meleşcanu.

România este conectată deja la sistemul de schimb de informaţii pentru Spaţiul Schengen. "În plus, utilizăm tehnologii ultramoderne pentru monitorizarea frontierelor, de la radare la aparate de identificare a amprentelor, de recunoaştere facială şi a paşapoartelor. Iar persoanele aflate ilegal în România, care nu se comportă adecvat sau care fac propagandă pentru grupuri islamiste radicale sunt expulzate din ţara noastră în 24 de ore", a explicat Meleşcanu, apreciind că în România "se trăieşte mai sigur decât în Berlin, Paris ori Bruxelles".

Întrebat ce beneficii ar avea europenii prin aderarea României la Schengen, Meleşcanu a răspuns: "Prin sistemele tehnologice avansate de protejare a frontierelor, putem contribui la securitatea Europei şi vom asigura astfel controlul total asupra frontierelor UE în zona de sud-est".

















1791 vizualizari

  • -3 (11 voturi)    
    corect (Joi, 14 martie 2019, 16:22)

    martel55 [utilizator]

    dar, dupa ce acelasi Melescanu a semnat cu entuziasm anul trecut pe 10 decembrie la Marakech pactul pentru colonizarea Europei, in curand ii vom prinde din urma , deja prin Bucuresti te lovesti des de noii imigranti imbracati mereu cu haine noi si cu smartphonuri de ultima generatie care nu fac altceva decat sa se plimbe prin mall-uri sau parcuri...probabil in 5-6 ani vom anunta trimfatori ca la acest capitol suntem la nivelul Occidentului
  • +4 (10 voturi)    
    Varsta isi spune cuvantul (Joi, 14 martie 2019, 16:22)

    qbic [utilizator]

    A dat in mintea copiilor.
  • +4 (8 voturi)    
    factual corect, numai ca deciziile cheie se iau.. (Joi, 14 martie 2019, 16:26)

    demaGOGU [utilizator]

    ...la Berlin si Paris iar, pana la noi ordine, Ro nu face parte din planurile granzilor ptr spatiul de forta Euro-Schengen.
  • +7 (11 voturi)    
    bai TALALAULE, (Joi, 14 martie 2019, 17:05)

    DiDiRo [utilizator]

    cum e mai sigur Bucurestiul cand anul trecut in august ati facut macel>?
  • +7 (11 voturi)    
    Vai (Joi, 14 martie 2019, 17:22)

    JustinCase [utilizator]

    A se vedea care este speranta de viata si gradul de sanatate in Bucuresti, si abia apoi putem face judecati despre "siguranta" cetatenilor.
  • -6 (6 voturi)    
    Se pare ca ar avea (Joi, 14 martie 2019, 20:03)

    Observatory [utilizator]

    dreptate, mai toti hoți au plecat la ciordeală la Paris, și alte mari orașe europene:

    Sa știe omul ce fură !
    • +4 (4 voturi)    
      nu ma (Vineri, 15 martie 2019, 8:27)

      Toreador [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      trebuia sa ramana in tara ... ca a venit PSD-ul la conducere si le da numa' miere, lapte si covrigi. Am peste 50 de prieteni si amici care au luat drumul strainatatii de bine ce le era in tara ... bine ca ai ramas tu sa tii stindardul aprins ... marsh de aici
  • +4 (4 voturi)    
    Senilitate (Vineri, 15 martie 2019, 8:14)

    Mircea11 [utilizator]

    Melescane, esti tot in transa ?
    Nu ai cum sa-ti revii.
    Sper sa ai un moment de luciditate si sa te duci la pensie.
    • +2 (2 voturi)    
      Nu se lasă. (Vineri, 15 martie 2019, 8:42)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Mircea11

      Se duce direct la cimitir.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version