Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

CNAIR continuă anul acesta lucrările de reabilitare pe DN 76 Deva – Oradea

de S.A.     HotNews.ro
Miercuri, 13 martie 2019, 23:01 Actualitate | Esenţial


CNAIR drum
Foto: Facebook
CNAIR continuă anul acesta lucrările de reabilitare pe DN 76 (Deva – Oradea), lucrările la tronsonul 5 (Ștei – Beiuș), în lungime de 31 km, urmând să reînceapă pe 15 martie, odată cu începerea sezonului de construcții, informează compania, citată de Mediafax.

CNAIR estimează că recepția la finalizarea lucrărilor pe acest sector de drum va avea loc în luna aprilie a acestui an.

Tot pe data de 15 martie urmează să înceapă lucrările pe tronsonul 3 (Ionești – Vârfurile), cu o lungime de aproximativ 14 km, după ce în luna noiembrie anul trecut a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor care vor dura 12 luni, cu
Asocierea S.C. SYLC CON TRANS S.R.L. - HYDROSTROY AD.

Luni, 18 martie Asocierea DACIA FABER SRL și TOTAL CONSTRUCT SRL va începe lucrările de consolidare la km 86+500 al DN 76, pe sectorul Criștioru de Jos – Vârfuri, unde a avut loc o alunecare de teren.Contractul a fost semnat în data de 13 martie 2019, ca urmare a întocmirii unui proces verbal de calamitate. Constructorul are la dispoziție 4 luni pentru punerea în siguranță a drumului , astfel încât să fie evitată blocarea circulației și consolidarea terenului cu coloane forate în adâncime.

Anul acesta se vor finaliza lucrările și pe lotul 3 al sectorului de aproximativ 15 km, care face parte din tronsonul 6 ( Beiuș-Oradea) al DN 76.

Contractul a fost semnat în luna august 2018 cu asocierea SC DRUM ASFALT SRL - SC TRAMECO SA - SC DRUMURI BIHOR SA, care a început lucrările încă din luna octombrie 2018.

Tot pentru tronsonul 6, Beiuș – Oradea, CNAIR intenționează să semneze anul acesta inclusiv contractele pentru reabilitarea loturilor 1 și 2, în lungime totală de peste 32 km.

Pentru contractele destinate reabilitării celor două loturi, ofertele deschise în luna ianuarie 2019 se află acum în perioada de evaluare.

În ceea ce privește reabilitarea tronsonului 4 (Vârfurile – Ștei), cu o lungime de peste 33 de km, anul acesta va fi lansată o nouă licitație, după ce fostul antreprenor a abandonat lucrarile. În acest moment este deja actualizată documentația de atribuire, după ce a fost realizată o expertiză tehnică a lucrărilor executate de vechiul antreprenor.

„Precizăm că tronsonul 1 (Șoimuș-Brad), în lungime de peste 30 km a fost recepționat și deschis circulației încă din luna decembrie 2017, iar pentru tronsonul 2 (Brad-Ionești), cu o lungime de apropape 20 de km recepția finală a avut loc în luna decembrie a anului trecut”, arată CNAIR.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2537 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by