La inițiativa FORT (Federația Operatorilor Români pentru Transport), un protest ce solicită „rezolvarea problemelor cu adevărat prioritare ale pieței de transport pasageri” va avea loc la data de 20 martie, în Piața Victoriei, începînd cu ora 08:30, informează un comunicat al federației, citat de agenția Mediafax.

Protest transportatori (foto arhiva)Foto: Agerpres

Solicitările protestatarilor vor viza eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei, astfel încât transportul ilicit de persoane să fie combătut „în mod eficient”, precum și prelungirea programelor județene și interjudețene de transport pasageri.

Protestul se va desfășura pe modelul celui ce a declanșat modificarea legii RCA, cu participarea membrilor federației, prezenți la manifestare cu autobuze, autocare și autoturisme.