Jaroslaw Kaczynski promite să apere valorile tradiționale ale Poloniei în fața Europei liberale și multiculturale

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 9 martie 2019, 19:37 Actualitate | Esenţial


Lech si Jaroslaw Kaczynski, gemenii care au condus Polonia
Foto: Reuters
Liderul partidului de guvernământ din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, promite să apere valorile tradiționale, în contextul în care formațiunea sa consideră că Polonia trebuie să se îndepărteze de valorile liberale și multiculturale ale Uniunii Europene și să se întoarcă la rădăcinile creștine ale națiunii, transmite Bloomberg.

Într-un an cu miză electorală, în contextul în care în mai vor fi alegeri pentru Parlamentul European, iar în toamnă vor avea loc alegeri parlamentare naționale, Jaroslaw Kaczynski a promis că va proteja valorile tradiționale ale familiei și va combate sărăcia, în încercarea de a-și consolida puterea.

Prezent la congresul partidului său Lege și Justiție, Kaczynski a mai promis să combată orice atac la adresa familiei, în toiul unor campanii de promovare a educației sexuale în gimnaziu, comentând că astfel de propuneri sunt ”incredibile”. “Scopul este acela de a submina identitatea naturală a băieților și fetelor”, a mai comentat el, referitor la promovarea educației sexuale în școli.

Luna trecută, guvernul a făcute publice planurile de majorarea a sumelor bugetare alocate pentru pensii și pentru programe privind familia.

















2937 vizualizari

  • -5 (17 voturi)    
    suna cam ca dragnea (Sâmbătă, 9 martie 2019, 19:41)

    NuSuportProstii [utilizator]

    cu diferenta ca omul chiar e patriot
  • +6 (20 voturi)    
    Huo (Sâmbătă, 9 martie 2019, 20:12)

    xolv [utilizator]

    "burghezii", "dusmanii poporului", imperialistii", "nationalistii","homofobii", "islamofobii", "rasistii", "fascistii", "nazistii". Tunurile pe ei, tovarasi!
  • +2 (28 voturi)    
    ... (Sâmbătă, 9 martie 2019, 20:43)

    Andrei_Buc [utilizator]

    tactica bolsevicilor: ne aparam "traditia" (mai tineti minte accentul pus pe vremea comunistilor pe muzica populara si cultura asociata).

    asta cu apararea traditiilor e un bau bau precum soros, sau imigrantii sau vor sa ne ia joburile sau marxism cultural sau tot felul de iditenii.

    de fapt? vine ue si nu mai putem sa furam. nimic mai simplu.
    • -2 (12 voturi)    
      Imi pare rau (Duminică, 10 martie 2019, 0:22)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui Andrei_Buc

      Teoriile tale sunt depasite.

      https://www.thecollegefix.com/white-privilege-lecture-tells-students-white-people-dangerous-if-they-dont-see-race/
    • +4 (12 voturi)    
      Faci o confuzie (Duminică, 10 martie 2019, 8:13)

      Anges [utilizator] i-a raspuns lui Andrei_Buc

      Bolsevismul si comunismul in general (bolsevismul e doar factiunea lui Lenin care a castigat puterea) nu apara absolut deloc valorile traditionale. Asa cum spune foarte clar si Internationala (un fel Imagine a lui Lenon in varianta frantuzeasca) regii si dumnezeii trebuie sa cada / Imagine there’s no countries [...] And no religion too.
      Comunismul creaza omul emancipat, debarasat de conceptele tribale si de credinta.
      Ceea ce spui tu este “ceausismul”, modul particular in care nea Nicu a simtit nevoia sa capitalizeze pe traditiile (nota bene) seculare romanesti pentru a-si asigura o independenta ideologica relativa de URSS (cu care e stiut ca nu se avea prea bine).
      • -1 (11 voturi)    
        Prea mult credit pentru cizmar (Duminică, 10 martie 2019, 10:07)

        John M. [utilizator] i-a raspuns lui Anges

        Ceausescu ii tinea pe rusi la distanta de frica sa nu fie schimbat la ordinul lor asa cum faceau in alte tari comuniste. El "n-a capitalizat pe traditii seculare romanesti", ci pe frica traditionala de mazilire cu firman de la "inalta poarta" care acum vorbea ruseste.
        • +1 (1 vot)    
          N-are sens ce zici (Duminică, 10 martie 2019, 18:00)

          ids [utilizator] i-a raspuns lui John M.

          Nu s-ar fi plans nimeni din tara daca era schimbat Ceasca, indiferent daca erau rusii sau nu.
          Si ba da, exact asta a facut Ceasca, a promovat traditiile romanesti, dar excluzand tot ce era legat de religie. Tu pe ce lumea ai trait sau nu erai nascut atunci?
  • +4 (24 voturi)    
    Cata vrajeala (Sâmbătă, 9 martie 2019, 22:06)

    tarsim [utilizator]

    Apara un nationalism agresiv, politizarea justitiei, pumnul in gura opozantilor politici, eurofobie, intoleranta religioasa, autoritarism.
    • -7 (7 voturi)    
      Justiția poloneză e deja politizată fiind condusă (Duminică, 10 martie 2019, 13:47)

      BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui tarsim

      Foști comuniști care se aleg între ei ... Reforma în justiție din Polonia ce o vroia PiS e foarte asemänätoare cu cea făcută de Băsescu la noi ... Ce fu' lăudată de UE pentru că Băsescu nu a fost eurosceptic, ci eurofil ...
  • +6 (20 voturi)    
    oaa (Sâmbătă, 9 martie 2019, 22:14)

    Protoss [utilizator]

    Acum imi dadui seama ca se putea si mai rau, ca Dragnea sa aiba un frate geaman!!
  • +2 (14 voturi)    
    Pai, hai ca me insusim noi valorile voastre (Duminică, 10 martie 2019, 8:02)

    moka [utilizator]

    Aratati-ne ce aveti asa deosebit, ce inseamna valori poloneze. Convingeti-ne ca sunteti voi miezu. Ce inseamna sa fii polonez? Sa te doara-n cot de altii? Sa fii egoist si mandru fiindca esti tu buricu la targ?
    Ia iesiti voi frumos din UE si practicati-va valorile alea deosebite si nu le intinati cu valorile noastre pe care voi le cnsiderati a fi pe o treapta inferioara.
    • -3 (13 voturi)    
      Dar care sunt valorile alea europene ... (Duminică, 10 martie 2019, 11:46)

      BlaBla1234 [utilizator] i-a raspuns lui moka

      Pe care le tot laudă eurofilii și care concurează cu valorile poloneze?
  • -11 (13 voturi)    
    Asa face si Marele nostru Plavan, (Duminică, 10 martie 2019, 9:34)

    xrogo [utilizator]

    apara si promoveaza valorile noastre nationale, mai prin munti la ski, mai prin Tenerife, mai la golf, multumim mare conducator, patria o sa-ti fie recuncatoare!
    • +7 (9 voturi)    
      Poate inveti sa scrii corect schi (Duminică, 10 martie 2019, 9:54)

      Anarb [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Ca tot e vorba de educatie si valori nationale.
      • -7 (9 voturi)    
        Poate (Duminică, 10 martie 2019, 12:48)

        xrogo [utilizator] i-a raspuns lui Anarb

        !!!
  • -2 (14 voturi)    
    Respect Polonia (Duminică, 10 martie 2019, 13:31)

    wintershadow [utilizator]

    Si o recomandare spalatilor pe creier: invatati sa ganditi cu mintea voastra!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version