Un bărbat din Germania a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a otrăvit colegii

de DG     HotNews.ro
Vineri, 8 martie 2019, 11:00 Actualitate | Esenţial


Sandvis cu somon
Foto: Wikimedia Commons
Un bărbat din Germania a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a otrăvit colegii ani de zile, punându-le mercur și alte substanțe toxice în sandvișuri. Una dintre victime a ajuns în comă, iar alte două au rămas cu afecțiuni grave la rinichi, scrie Guardian.

Un judecător de la tribunalul din Bielefeld, situat la 330 km vest de Berlin, l-a găsit vinovat pe bărbatul de 57 de ani, sub acuzația de tentativă de omor, aplicându-i pedeapsa maximă.

Bărbatul, identificat drept Klaus O, a fost arestat în mai după ce imaginile surprinse de camerele de supraveghere l-au arătat punând un praf suspect pe sandvișul unui coleg.

La percheziția domiciliului, autoritățile au descoperit un laborator chimic improvizat în pivniță și o substanță pe care judecătorul Judge Georg Zimmermann a descris-o drept ”mai periculoasă decât tot arsenalul folosit de agenți în timpul celui de-al doilea Război Mondial”.

Bărbatul a refuzat să vorbească în timpul procesului, iar motivele care au stat la baza acțiunii sale rămân necunoscute. Procurorii cred că acesta dorea să observe declinul fizic al colegilor săi.

Doi dintre ei, un tânăr în vârstă de 27 de ani și un bărbat de 67 de ani, au suferit afecțiuni ale rinichilor, amândoi prezentând un risc ridicat de cancer. Un al treilea bărbat, de 23 de ani, a intrat în comă și va rămâne cu leziuni cerebrale permanente.

















3346 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version