Sensiblu preia cele 46 de farmacii Belladonna din București

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 7 martie 2019, 14:22 Actualitate | Esenţial


La farmacie
Foto: Hotnews
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Sensiblu preia 46 de farmacii aparţinând grupului Belladonna, informează un comunicat al autorității, citat de Mediafax.

Cele 46 de farmacii pe care Sensiblu le preia sunt active exclusiv în București, pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice.

Sensiblu SRL activează pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice, desfășurând și activități ocazionale de distribuție. Compania face parte din grupul de societăți controlate de fondul de investiții Penta Investments, un grup specializat în investiții pe termen lung în diferite sectoare.

Grupul Penta Investments activează pe piața medicală din România, pe segmentul de retail farmaceutic, prin intermediul lanțurilor de farmacii Sensiblu, Punkt și Arta. Pe piața comerțului cu ridicata de produse farmaceutice și parafarmaceutice, Grupul Penta Investments este prezent, în principal, prin Mediplus Exim SRL.

Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















821 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version