Au milieu de l’hiver, j’apprenais enfin

Constantin CranganuFoto: Hotnews

qu’il y avait en moi un été invincible.

Albert CamusRetour à Tipasa

La început… mai puțină zăpadă

Pământul are febră, ni se spune mereu. Știința a rezolvat totul și dezbaterea s-a încheiat. Experții sunt (aproape) unanimi – 97% dintre ei au căzut de acord: schimbările climatice sunt reale, sunt provocate de oameni și trebuie să acționăm imediat pentru a le opri/inversa.

În ultimii douăzeci de ani, unii experți climatici, precum și o bună parte din mass media, ne-au spus și ne spun mereu că încălzirea globală se accelerează pretutindeni, și că iernile suferă din ce în ce mai mult de pe urma acestei rapide încălziri: zăpada dispare văzând cu ochii, devenind o amintire. Pentru copiii viitorului, zăpada și sporturile de iarnă vor deveni amintiri din albumul cu poze ale bunicilor sau o realitate virtuală, creată pe calculator.

Pe scurt, ni s-a spus cu obstinație că o consecință directă a încălzirii globale antropogene se traduce prin mai puțină zăpadă, urmată, în viitorul apropiat, de dispariția iernilor.

Din imensa biblioteca de profeții despre dispariția zăpezii, proferate de unii dintre cei 97% experți climatici și amplificate de majoritatea mass media, am ales o mică listă, care ar putea fi ușor dublată sau triplată:

2000Dr. David Viner, expert climatic de la Climate Research Unit (CRU), University of East Anglia:

[În câțiva ani, zăpada va deveni] un eveniment foarte rar și interesant… Copiii nici măcar nu vor mai ști ce este zăpada….

Snow falls are now just a thing of the past

2000 – Prof. Mojib Latif, expert IPCC, Max-Planck-Institut für Meteorologie Hamburg, Germania

Iernile cu înghețuri puternice și o mulțime de zăpadă pe care le aveam acum 20 de ani nu vor mai exista la latitudinile noastre.

Nie wieder Schnee?

2001 – Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) Third Assessment Report – Climate Change 2001: Working Group II – Impacts, Adaptation and Vulnerability

Temperaturi mai scăzute iarna vor produce descreșterea numărului furtunilor masive de zăpadă…[Vor fi] ierni mai calde și perioade geroase mai puține din cauza schimbărilor climatice…

Sursa

2004 – Mark Lynas, autor, jurnalist și activist ecologic britanic

Zăpada a devenit atât de rară încât atunci când ninge – adesea doar pentru câteva ore – totul se oprește. La începutul anului 2003 o zăpadă „puternică” de cinci centimetri din sud-estul Angliei a provocat ambuteiaje atât de severe că au forțat mulți șoferi să stea noaptea în mașinile lor. Copiii de astăzi duc dorul zăpezilor de altădată…Multe dintre aceste schimbări sunt deja în curs de desfășurare, dar s-au accelerat în ultimele două decenii. Termitele și-au făcut deja apariția în sudul Angliei. Centrele de grădinărit încep să stocheze specii exotice sub-tropicale, care cu doar câțiva ani în urmă ar fi fost distruse de iarnă.

High Tide: The Truth About Our Climate Crisis

2005 – revista Nature

Într-o lume mai caldă cad mai puține precipitații de iarnă sub formă de zăpadă, iar topirea zăpezii din iarnă apare mai devreme în primăvară.

Potential impacts of a warming climate on water availability in snow-dominated regions

2005 – Christopher Krull, Black Forest Tourism Association

Planificând un viitor fără zăpadă: Studiul nostru arată deja că va exista o situație mult mai gravă în următorii 20 de ani.

Global Warming Threatens Famous Alps Resorts For Many Alpine Ski Areas, Nordic Walking May Be the Sport of the Future

2005 – George Monbiot, jurnalist la The Guardian

Iarna nu mai este dorința cea mare a copilăriei mele. Înghețurile pe care această țară le-a suferit în 1982 și 1963 sunt – cu excepția cazului în care Curentul Golfului se oprește – puțin probabil să se mai repete.

Mocking our dreams

2006 – Deutsche Welle, 30 aprilie 2006

Mai puțină zăpadă și veri mai uscate în Germania.

Noi modele meteorologice prezic veri aride și mai puțin timp pentru sporturile de iarnă în Germania dacă schimbările climatice nu sunt inversate.

Less Snow and Drier Summers in German Forecast

2007 – BBC „One Planet Special”

Se pare că iernile din tinerețea noastră sunt puțin probabil să se întoarcă.

Experții climatici intervievați de BBC prezic ierni mai calde, pentru UK și emisfera nordică.

2007 – Western Mail (Wales Online): “Snowless Winters Forecast for Wales as World Warms Up

Sir John Houghton, fost lider al IPPC și fost conducător al UK Met Office, o figură proeminentă în domeniul încălzirii globale antropogene, a spus că toți indicatorii sugerează că iernile cu zăpezi vor deveni din ce în ce mai rare. El a mai declarat că limitele zonelor fără zăpadă urcă în altitudine peste tot în lume. Ideea că vom avea tot mai puțină zăpadă este în absolută concordanță cu ceea ce așteptăm de la încălzirea globală.

2007 – Die Zeit – Winter ade

La revedere, iarnă… La început dispare zăpada și apoi iarna.

2008 The Telegraph

Un studiu al căderilor de zăpadă din ultimii 60 ani a indicat faptul că întreaga industrie a sporturilor de iarnă din Alpi ar putea să se oprească din lipsă de zăpadă…. În unii ani, cantitatea de zăpadă căzută a fost cu 60% mai mică decât valorile tipice de la începutul anilor 1980, a declarat Christoph Marty, de la Institutul Federal Elvețian pentru Cercetarea Zăpezii și Avalanșelor din Davos, care a analizat datele înregistrate. „Nu cred că vom mai vedea zăpezile pe care le-am avut în ultimele decenii”, a spus el.

Climate change threat to alpine ski resorts

2014 – TheNew York Times: “The End of Snow?”

Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească…atunci ninsorile, iarna și schiatul nu vor mai exista așa cum le cunoaștem până la sfârșitul secolului.

Efectul asupra industriei de schi a fost deja semnificativ. Între 1999 și 2010, anii cu puțină zăpadă au costat industria $1 miliard dolari și până la 27.000 joburi.

Adevărul este că-i prea târziu pentru toata acestea. Ecologizarea industriei de schi este lăudabilă, dar nu-i nici pe departe suficientă. Nimic în afară de o schimbare a politicii naționale despre cum producem și consumăm energie nu va păstra munții noștri albi pe timp de iarnă – și o încălzire globală lentă la un nivel de siguranță.

*

* *

Apoi…mai multă zăpadă

Contrar falselor profeții (fake news) proferate în ultimii 20 de ani de unii experți climatici și majoritatea mass media, realitatea este diferită. Zăpada nu dă semne de dispariție rapidă, anticipând o „moarte anunțată”.

Am ales să prezint mai jos date reale despre evoluția căderilor de zăpadă publicate de instituții specializate. Următoarele figuri vorbesc de la sine, motiv pentru care am lăsat deoparte comentariile.

Figura 1. În perioada 1967 – 2019, se remarcă o tendință de creștere a suprafețelor acoperite cu zăpadă în emisfera nordică.

Figura 2. În perioada 1967 – 2019, se remarcă o tendință de creștere a suprafețelor acoperite cu zăpadă pe continentul nord american.

7 decembrie 2018 America de Nord tocmai a avut cea mai extinsă acoperire cu zăpadă din noiembrie în cel puțin o jumătate de secol(Sursa)

Figura 3. În perioada 1967 – 2019, se remarcă o tendință de creștere a suprafețelor acoperite de zăpadă din zona eurasiatică.

Sursa primelor 3 figuri: Rutgers University – Global Snow Lab

Figura 4. Masa totală de zăpadă acumulată în emisfera nordică (exclusiv munții) până pe 3 martie 2019 depășește clar media anilor 1982 – 2012. (Sursa)

Figura 5. Imagine a emisferei nordice captată pe 20 aprilie 2018. Zona acoperită de gheață a Polului Nord este în centru. În partea stângă se pot distinge continentul nord-american și Peninsula Baja California. Imaginea a fost captată de noul satelit NOAA-20 de la o altitudine de 824 km. Sursa

Figura 6. Canionul de zăpadă (20 m înălțime) din Tateyama Kurobe Kanko, Japonia, 2018 (Sursa)

Cum se pot concilia două situații diametral diferite? Încălzirea globală înseamnă mai puțină sau mai multă zăpadă?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe

Contributors.ro