Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O biserică din Constanța a fost scoasă la licitație de un executor judecătoresc

de DG     HotNews.ro
Luni, 4 martie 2019, 15:03 Actualitate | Esenţial


Biserica
Foto: Arhiva personala
O biserică din județul Constanța a fost scoasă la licitație de către un executor judecătoresc, din cauza unui litigiu între parohie și firma care a reconstruit clădirea, pentru stingerea unei datorii de aproximativ 360.000 de lei, transmite Mediafax.

În 2009, parohia din localitatea Bugeac a decis reconstruirea vechii biserici, ce data din 1863, iar pentru aceasta a contractat o firmă. Societatea nu și-a primit însă banii datorați, astfel că a acționat Parohia Bugeac în instanță, iar în vara anului trecut o instanță a Judecătoriei Medgidia a încuviințat executarea silită a debitoarei, respectiv „Parohia Bugeac”, pentru recuperarea sumei de 359.736,31 lei debit şi 300 lei cheltuieli de judecată conform titlului executoriu.

De recuperarea debitului s-a ocupat un birou al unui executor judecătoresc din circumscripția Curţii de Apel Constanţa, iar acesta a stabilit pentru data de 3 aprilie 2019 licitația pentru vânzarea bisericii. „În data 03.04.2019, ora 12.00, va avea loc în Constanța (...) vânzarea la licitație publică a imobilului situat în Bugeac, comuna Ostrov, jud. Constanța, (…) imobil compus din teren intravilan în suprafață de 1.298 mp și construcție (lăcaș de cult nefinalizat - biserică) cu o suprafață construită la sol de 175 mp, proprietatea debitoarei Parohia Bugeac. Prețul la care a fost evaluat imobilul este de 423.785 de lei şi a fost stabilit de evaluator …”, se arată în dosarul de executare.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, de care aparține Parohia Bugeac, spun însă că, prin lege, astfel de lăcașuri de cult nu pot fi supuse executării, dar o comisie a instituției încearcă să medieze situația. „Noi încercăm să mediem aceste neînțelegeri apărute între parohie și firma constructoare, pentru stingerea datoriilor. Legea prevede clar că bunurile bisericești sacre, ca lăcașurile de cult, sunt imprescriptibile și insesizabile. Probabil că cine a stabilit executarea s-a grăbit când a stabilit să scoată la licitație lăcașul de cult. Suntem însă convinși că situația va fi depășită și biserica va rămâne a credincioșilor, așa cum este firesc și legal”, a declarat purtătorul de cuvânt Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu. Surse din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța au recunoscut negocierile purtate cu Arhiepiscopia Tomisului și au precizat că se caută soluții pentru stingerea debitului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3061 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version