Un nou protest față de Ordonanța 7 care modifică legile justiției este anunțat pentru duminică seară în Capitală. La ora 19.00, manifestanții ar urma să plece în marș din Piața Victoriei la Ministerul Justiției. Tot pentru această seară este anunțat și un protest al actorilor Teatrului Naţional, care au anunțat că vor purta banderole albe la mâini și își vor aștepta spectatorii în fața instituției, înaintea spectacolului de la ora 19.30.

Protest Piata VictorieiFoto: Hotnews

Marșul de protest, anunțat de comunitățile Corupția Ucide, Geeks for Democracy, Inițiativa România și Rezistența, este unul de solidaritate cu magistrații, iar potrivit organizatorilor protestele vor continua ”până la abrogarea ordonanței 7/2019 și desființarea Secției pentru magistrați”.

”Duminică, de la ora 18.00, ne revedem în Piața Victoriei! La ora 19:00, plecăm în marș spre Ministerul Justiției.

Miza acestor zile pentru noi toți este independența Justiției! Protestele continuă până la abrogarea ordonanței 7/2019 și desființarea Secției pentru magistrați!

Parchete din toată țara și-au suspendat activitatea. Magistrații, procurori și judecători deopotrivă protestează zilnic pe treptele Tribunalelor. Suntem solidari cu toate revendicările acestora și mesajul nostru pentru ei este să nu cedeze în fata Guvernului! Suntem alături de ei, le apreciem munca și vom lupta împreună până la capăt pentru aceleași valori!”, arată pagina evenimentului.

Actorii se solidarizează și ei cu magistrații

Actorul Marius Manole a anunțat că duminică seară, înaintea spectacolului "Revizorul" de la Teatrul Național București, el și colegii săi își vor aștepta spectatorii în fața teatrului și vor purta la mâini banderole albe.

El spune că actorii nu vor renunța la banderolele albe până când nu va fi abrogată Ordonanța 7: "Acea banderolă albă înseamnă pentru noi libertate de expresie, înseamnă că suntem alături de magistraţii noștri minunați care au avut curaj şi au ieşit în stradă, înseamnă că susţinem statul de drept".

Aproximativ 8.000 de oameni au protestat față de OUG pentru modificarea legilor justiției duminica trecută în București și alte câteva mii în mai multe orașe din țară.

Ordonanța de Urgență 7 care a modificat din nou legile justiţiei este criticată vehement de magistraţi. Procurorii și judecătorii din aproximativ 80 de parchete și instanțe din mai bine de jumătate dintre județele țării au declanșat proteste - suspendarea activității judiciare, suspendarea activității cu publicul sau manifestații în fața instanțelor.