Filmul se cheamă altfel, fireşte. Au trecut patru decenii şi un strop de când Dan Piţa a pus pe piaţă „Profetul, aurul şi ardelenii”. Liniuţa de unire dintre filmul de atunci şi realitatea de acum e aurul – motiv de îngrijorare şi de patimă, de bănuială şi de cruciadă a înstăririi, de discordie şi de gând necurat. În rest, nimic nu mai seamănă. În loc de profet e protestul, în loc de ardeleni sunt vâlcovenii.
Aurul singur rămâne să lege aventura transcontinentală de ieri a fraţilor Brad de ideile eufemistic spus discutabile ale câtorva politicieni de azi. Iar când îi auzi vorbind pe aceştia din urmă, te simţi nevoit, pentru a multa oară, să te gândeşti câtă dreptate a avut Stendhal când a spus că „Dumnezeu ne-a dăruit cuvintele ca să ne putem ascunde gândurile”.
