O judecătoare din completul de 5 de la ÎCCJ care se ocupă de dosarul DGASPC, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, cere Secției pentru judecători CSM să fie eliberată din funcție prin pensionare. Regulamentul spune că trebuie tras la sorți un înlocuitor, potrivit agenției Mediafax.

Liviu DragneaFoto: Agerpres

Luciana Mera, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție cere Secției pentru judecători eliberarea din funcție prin pensionare. Secția va discuta cererea magistratului în ședința din 5 martie. Luciana Mera face parte din completul de 5 judecători de la instanța supremă care judecă apelul în dosarul DGASPC, în care a fost condamnat Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță.

Completul 2, cel care judecă dosarul lui Dragnea, este format din judecătorii Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.

Potrivit Regulamentului de organizare a instanței supreme, conducerea trebuie să tragă la sorți în ședință publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de 5 este eliberat din funcție.

Totodată, în cazul în care Luciana Mera se va pensiona și va fi desemnat un înlocuitor, dosarul lui Dragnea ar putea fi reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent. Următorul termen al procesului DGASPC are loc în data de 18 martie, când va fi audiat liderul PSD.