​Europarlamentarul Monica Macovei, care a coordonat în Parlamentul European legislația pentru înființarea Parchetului European, consideră că Laura Kovesi ar trebui numită procuror-șef european în urma procesului de codecizie realizat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Monica MacoveiFoto: Parlamentul European

Macovei a arătat că Laura Kovesi a câștigat procesele de selecție cele mai complexe, care au presupus audieri și analize realizate de un panel de experți independenți și de comisiile competente ale Parlamentului European, în timp ce candidatul francez Jean-Francois Bohnert a câștigat un vot politic, în Consiliul COREPER, al ambasadorilor celor 22 de state membre aderente la Parchetul European, fără să existe o audiere acolo.

„Va începe o negociere cu Consiliul. Va conta foarte mult votul Parlamentului. Experți independenți, apolitici, care sunt procurori, judecători în state membre, președinți de Curți supreme, procurori generali, foști judecători la Curtea de Justiție a UE, au decis că este cea mai bună din sute de candidați, pentru că sute de candidați au fost inițial. Comisiile din Parlamentul European au votat-o. Ce să mai dovedească femeia asta, ce să dovedească doamna Kovesi?!” - a spus Macovei, la Bruxelles.