Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, luni, sesizarea comisiei de concurs a Secţiei de anchetă a magistraților pentru verificarea unor posibile nereguli referitor la activitatea acesteia. Decizia a fost luată la solicitarea unuia dintre membrii CSM, în contextul solicitărilor repetate transmise de secția specială către DNA pentru a prelua dosarul Tel Drum, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Sediul CSMFoto: Agerpres

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea solicitării unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii de sesizare a comisiei de concurs a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pe marginea modului de desfăşurare a anumitor activităţi de către Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", este decizia luată luni de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Decizia a fost luată cu 9 voturi "pentru", cinci "împotrivă", un vot nul și o abținere din partea fostului președinte al CSM Simona Marcu.

Această măsură a fost propusă în ședința CSM de către judecătorul Bogdan Mateescu, care a invocat informațiile cu privire la cererile de transmitere a dosarului Tel Drum de la DNA la Secția specială.

"Am observat în mass-media și nu aș vrea să vă surprind, dar aceste lucruri trebuie să fie discutate, legate de anumite temeri pe care jurnaliștii, oamenii din societate le au față de o potențială, nici nu știu cum să îi spun, un schimb de înscrisuri, între două structuri specializate de parchet - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și Direcția Națională Anticorupție. S-a arătat în presă că au fost solicitate, refuzate sau nu, nu știu, că a fost emisă o ordonanță de livrare de înscrisuri, nici asta nu știu, dar pentru că această secție funcționează sub autoritatea comisiei, așa spune legea, înțeleg să rog plenul să sesizăm comisia formată din cei doi membri pentru a evalua dacă este o problemă de managementul acestei secții, bineînțeles dacă aceste aspecte sunt reale, dacă se pot pune probleme de management sau se pot pune probleme din punct de vedere al responsabilității disciplinare sau de altă natură în acest sens", a spus Bogdan Mateescu.

Secția de anchetare a magistraților a transmis către DNA patru cereri de preluare a dosarului Tel Drum, motivând că în această cauză sunt vizați și magistrați.

O copie a dosarului Tel Drum, în care liderul PSD, Liviu Dragnea este urmărit penal, a fost trimisă, vineri, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) către Secţia de investigare a infracțiunilor din justiție, a anunțat procurorul șef interimar DNA Călin Nistor. De asemenea, DNA a sesizat procurorul general, care trebuie să decidă ce parchet - DNA sau Secția de anchetă a magistraților - este competent în acest dosar. Augustin Lazăr a declarat pentru HotNews.ro că va lua o decizie săptămâna viitoare.

CITEȘTE ȘI: Secția de anchetare a magistraților: Acuzațiile că au existat insistențe de preluare a unor dosare în favoarea unor politicieni sunt fără fundament și făcute cu rea-credință