Instanța supremă a dat, luni, o a doua decizie de desființare a unei sentințe definitive de condamnare la închisoare, ca urmare a hotărârii Curții Constituționale, de data aceasta fiind vorba despre condamnarea fostului ministru Constantin Niță, care a fost anulată. Procesul va fi rejudecat.

Constantin NitaFoto: AGERPRES

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis admiterea contestaţiei în anulare formulată de Constantin Niţă contra deciziei pronunțate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea de luni a magistraților instanței supreme a fost luată în baza deciziei Curții Constituționale potrivit căreia compunerea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost făcută ilegal.

Judecătorii au desființat în totalitate decizia penală contestată şi au anulat toate formele de executare dispuse în baza sentinţei.

Astfel, apelul declarat de Constantin Niță împotriva deciziei de condamnare se va rejudeca începând cu 15 aprilie 2019, dată la care a fost citat și fostul ministru, potrivit Mediafax. Decizia de marți a magistraților instanței supreme este definitivă.

Este a doua decizie de desființare a unei sentințe definitive de condamnare la închisoare, prima fiind luată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul lui Dan Șova, căruia i-a fost anulată condamnarea la trei ani de închisoare cu executare primită în dosarul "CET Govora".

Constantin Niţă se află în libertate din decembrie 2018, când a ieşit din penitenciar până la soluţionarea contestaţiei sale faţă de completurile de 5 judecători.

Fostul ministru al Energiei a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2018, de instanţa supremă la patru ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.