Președintele PMP, Eugen Tomac, spune că alegerile de duminică din Rep. Moldova nu sunt despre cine va conduce sau nu, ci despre riscul anexării Moldovei de către Rusia. El mai avertizează că prorușii ies masiv la vot, iar zeci de autocare au fost deja aduse din Transnistria.

HotNews.roFoto: Hotnews

”De mai bine de o oră a început votul peste Prut. Sunt alegeri decisive pentru următorii zece ani pentru R. Moldova. Bătălia nu este despre cine va conduce sau nu, ci despre anexarea din nou a R. Moldova de către Rusia. Spre deosebire de cetățenii R. Moldova care invocă dezamăgirea sau lehamitea, prorușii ies la vot. Zeci de autocare din Transnistria au trecut deja Nistrul și voteaza masiv în secțiile deschise pe teritoriul R. Moldova special pentru cei din zona de conflict. Ei știu de ce s-au mobilizat, rămâne de văzut dacă și cetățenii moldoveni, care întodeauna s-au mobilizat în ceasul al 12-lea știu pentru ce sa iasă masiv la vot!”, a semnalat, pe Facebook, Eugen Tomac.

Aproape trei milioane de alegători din Republica Moldova sunt chemaţi duminică, începând cu ora 07:00, la urne pentru a alege noul parlament de la Chişinău, în cadrul unui scrutin ce are loc simultan cu un referendum privind reducerea numărului de deputaţi, de la 101 la 61. Liderii opoziţiei au făcut apel la observatorii străini să monitorizeze strict procesul pentru a bloca fraudarea scrutinului, avertizând asupra turismului electoral.