Cel puțin patru oameni au murit și sute de persoane au fost rănite în urma ciocnirilor cu forțele de ordine de la graniță, în contextul eforturilor opoziției de a introduce ajutoare umanitare din Brazilia și Columbia, pe fondul tensiunilor tot mai mari, potrivit Guardian. Unul dintre camioanele cu ajutoare umanitare a luat foc, convoaiele au fost blocate, iar Nicolas Maduro a anunțat ruperea relațiilor politiceși diplomatice cu Columbia. De asemenea, mai mulți soldați au dezertat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Unul dintre camioanele din convoiul umanitar care încerca să intre în Venezuela dinspre Columbia a luat foc, potrivit înregistrării video a unei televiziuni locale. Mulțimea începuse să descarce cutiile cu ajutoare din cel de-al doilea camion, așa cum reiese din înregistrarea respectivă. Haosul vine pe fondul intervenției brutale a trupelor fidele lui Maduro care au împrăștiat gaze lacrimogene și au lovit oamenii pentru a dispersa suporterii opoziției care voiau să distribuie mâncare și medicamente.

De asemenea, președintele venezuelean, Nicolas Maduro, contestat de întreaga comunitate internațională, a anunțat sâmbătă că guvernul său a rupt relațiile diplomatice cu Columbia și urmează expulzarea personalului diplomatic având în vedere sprijinul oferit de țara vecină opoziției pentru aducerea în Venezuela a ajutoarelor umanitare.

"Răbdarea mea a fost epuizată, nu mai pot tolera așa ceva, nu mai putem tolera faptul că teritoriul Columbiei este folosit pentru a ataca Venezuela. Din acest motiv, am decis ruperea relațiilor politice și diplomatice cu guvernul fascist din Columbia”, a susținut Maduro, într-un discurs, potrivit Reuters.

El a dat un ultimatum de 24 de ore ambasadorului columbian și personalului consular pentru a părăsi Venezuela.

Pe de altă parte, președintele american Donald Trump a transmis că poporul venezuelean se află la o răscruce a istoriei gata să își revendice țara și viitorul.

În cursul dimineții, trei membri ai Gărzii Naționale venezuelene au dezertat, a anunțat Agenția columbiană de migrație, în timp ce președintele Nicolas Maduro a comandat a închiderea frontierelor țării cu Brazilia și Columbia pentru a opri inițiativa de ajutorare a opoziției susținută de Statele Unite, relatează Reuters. Totodată, armata venezueleană dispersează manifestanți cu gaze lacrimogene la granița cu Columbia.