Mai multe mașini au fost avariate, au căzut stâlpi, copaci și panouri publicitare, vineri, în mai multe zone din București și Ilfov, din cauza vântului puternic, potrivit reprezentanților ISU București – Ilfov, relatează Mediafax.

Copaci doborati de vantFoto: ISU Bucuresti-Ilfov

Potrivit ISU București – Ilfov, între orele 16.00-20.30, au fost gestionate 50 de intervenții ca urmare a fenomenelor meteo din București și Ilfov.

Din cauza vântului puternic, 10 mașini au fost avariate, 12 copaci au căzut, s-au desprins 19 table, au fost opt cabluri rupte, patru stâlpi căzuți și sapte panouri publicitare desprinse.

Cele mai multe situații de urgență au fost înregistrate în Capitală, 44 din cele 50 la care s-a intervenit până la ora transmiterii acestei știri.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se răcește și vor fi ninsori, viscol, dar și vânt puternic. ANM a emis cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de țară, inclusiv București.