DNA a început, pe 8 februarie, urmărirea penală în cazul utilizării subvențiilor primite de PSD în alte scopuri decât au fost declarate, potrivit ordonanței consultate de HotNews. Dosarul constituit de procurorii anticorupție vine în contextul în care în spațiul public au apărut informații că trezorierul PSD, Mircea Drăghici, ar fi folosit bani din subvenția partidului pentru achiziționarea unor mașini pe care le folosesc el și soția sa.

HotNews.roFoto: Hotnews

De asemenea, bani ar fi fost direcționați către firme ale jurnaliștilor de casă ai PSD. În ciuda acestui fapt, Mircea Drăghici a fost validat de PSD pentru postul de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), instituție de la care DNA a cerut, pe 11 februarie documente referitoare la subvenția PSD. Contactat de HotNews.ro, Mircea Drăghici a declarat că nu are cunoștință de o astfel de anchetă.

Pe scurt:

  • În noiembrie anul trecut, Guvernul PSD l-a propus pe Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor, președintele Klaus Iohannis refuzând numirea acestuia în funcție.
  • Pe 4 ianuarie, Newsweek publică un material în care susține că trezorieul PSD, Mircea Drăghici, ar fi folosit peste 1.8 milioane de lei bani publici din subvenția primită de PSD de la AEP pentru achiziționarea a trei mașini pe care le folosește el și soția sa.
  • De asemenea, pe 18 ianuarie Newsweek a publicat un material potrivit căruia "PSD plătește în baza unor contracte două firme deținute de consultanții de casă ai lui Dragnea, iar acestea virează banii mai departe către firmele „jurnaliștilor" și „analiștilor". Sumele ar proveni din subvenția plătită de stat, adică de noi toți, partidelor politice parlamentare"
  • În cursul lunii ianuarie, președintele Klaus Iohannis refuză repetat să-l numească pe Drăghici la Transporturi, deși premierul îi trimite propunerea, în total de patru ori.
  • Pe 8 februarie dispune începerea urmăririi penale privind infracțiunea de „utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice” și cere Autorității Electorale Permanente documente.
  • Pe 16 februarie Mircea Drăghici își retrage candidatura pentru Transporturi, iar pe 19 februarie este validat în CEx pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.

CITEȘTE ȘI: Orban cere PSD retragerea „de urgență” a candidatului Mircea Drăghici, propus la AEP. „Această propunere a lui Dragnea reprezintă o tentativă clară de a pregăti fraudarea alegerilor”

Potrivit ordonanței procurorilor DNA, obținută de HotNews.ro, pe 8 februarie s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de „utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice” , prevăzută de legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

În cauză, procurorii DNA au cerut Autorității Electorale Permanente, la șefia căruia PSD vrea să-l instaleze pe Mircea Drăghici, mai multe documente vizând:

  • modul de stabilire și repartizare a subvențiilor acordate în 2017 Partidului Social Democrat
  • virarea sumelor de bani acordate în cursul anului 2017 Partidului Social Democrat
  • rapoartele de control privind modul de utilizare de către Partidul Social Democrat a subvențiilor la nivelul anilor 2017 și 2018

Contactat de HotNews.ro, Mircea Drăghici a declarat că nu are cunoștință de o astfel de anchetă.

„Eu nu știu să existe o astfel de anchetă. Cei care știu, îi invit să și probeze acest lucru. Repet, nici eu, nici colaboratorii noștri nu au cunoștință de așa ceva”, a răspuns, printr-un mesaj, Mircea Drăghici întrebărilor HotNews.ro.

Social-democrații au validat marți seară, în ședința Comitetului Executiv numirea lui Mircea Drăghici în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. Drăghici este trezorierul PSD dar și inițiatorul modificării legii finanțării partidelor politice, lege prin care s-a majorat excesiv sumele acordate de stat formațiunilor politice. De precizat ar fi că AEP este instituția care verifică printre altele și modul cum sunt cheltuiți banii publici de către partide.