O fată de 12 ani din Sălaj a murit după ce a căzut dintr-un microbuz, pentru că ușa s-a deschis în mers

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 19 februarie 2019, 18:10 Actualitate | Esenţial


112
Foto: Facebook/ ISU Constanta
O fată în vârstă de 12 ani a murit, marți, în Zalău, după ce ușa din spate a microbuzului în care se afla s-a deschis în mers și ea a căzut pe drum, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Zalău, Maria Cristea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fata în vârstă de 12 ani a murit marți, după ce a căzut pe carosabil dintr-un microbuz aflat în mers în Zalău și care efectua o cursă regulată de persoane pe relația Zalău-Badon.

Fata era elevă și plecase de la școală.

Potrivit primelor informații, s-ar fi deschis ușa din spatele microbuzului, iar fata ar fi căzut pe acolo.

„Se fac cercetări atât de către polițiști, cât și de reprezentanții altor instituții care verifică legalitatea transportului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar licența de transport este valabilă”, a spus Cristea.

Surse judiciare au precizat că în acest caz se va deschide dosar penal pentru ucidere din culpă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2438 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    Licentele pe cursele locale (Marţi, 19 februarie 2019, 18:31)

    rov [utilizator]

    se acorda in regim mafiot, aduce o calitate proasta serviciilor...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version