O fetiță de 7 luni a căzut, luni, în lacul din parcul IOR din Capitală, fiind scoasă în scurt timp din apă de către părinți, a declarat, pentru HotNews.ro, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Fetița era conștientă în momentul în care a fost scoasă din apă și a fost preluată în scurt timp de un echipaj SMURD, care a transportat-o la Spitalul Marie Curie.

Parcul IORFoto: Hotnews

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Daniel Vasile, copilul a fost scos din lac de tatăl său, înainte de sosirea echipajului SMURD.Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 17:00.

Copilul a fost transportat la Spitalul Marie Curie pentru investigații complete.