Preşedintele Klaus Iohannis are sâmbătă, în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, o întâlnire bilaterală cu vicepreşedintele american Mike Pence, relatează Agerpres.

Mike Pence si Klaus IohannisFoto: Facebook - Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a mai avut sâmbătă întâlniri bilaterale cu preşedintele American Jewish Committee, David Harris, şi cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Şeful statului român a participat, în calitate de invitat de onoare, la cea de a 55-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la Munchen.

UPDATE: Iohannis a reiterat, la întâlnirea cu Pence, angajamentul României pentru consolidarea Parteneriatului strategic şi întărirea relaţiei transatlantice

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sâmbătă, la întâlnirea cu vicepreşedintele american Mike Pence, angajamentul consecvent al României pentru consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA şi pentru întărirea relaţiei transatlantice.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi înalţi oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului strategic România - SUA şi posibilităţile de aprofundare a acestuia, cu accent pe dimensiunea economică şi cea de apărare.

Administraţia Prezidenţială precizează că vicepreşedintele Statelor Unite şi-a exprimat aprecierea faţă de modul în care Klaus Iohannis susţine Parteneriatul cu SUA, subliniind totodată excelenta relaţie pe care preşedintele României o are cu omologul său american, Donald Trump.

Vicepreşedintele SUA a mulţumit pentru decizia recentă a preşedintelui Klaus Iohannis de recunoaştere a lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Cei doi înalţi oficiali au mai abordat, conform Administraţiei Prezidenţiale, şi alte teme de actualitate internaţională.