Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu premierul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, a reieşit că aceasta este excesivă şi este posibil să se renunţe la ea, scrie Agerpres.
"Am discutat în prealabil cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă în legătură cu Ordonanţa 114 şi ceea ce vă spun dumneavoastră i-am spus şi dumneaei - nu mă feresc să discutăm, avem un dialog foarte bun şi foarte sincer - şi i-am împărtăşit îngrijorările mele, pentru că o parte din îngrijorările dumneavoastră le-am preluat, prin cei cu care am avut un dialog până acum, şi i-am explicat că această taxă de 2% pe companiile din energie afectează grav posibilităţile de dezvoltare în continuare şi atingerea unor indicatori de performanţă, de profitabilitate care sunt de aşteptat la aceste companii. Şi doamna prim-ministru a consimţit că această taxă este excesivă şi trebuie să analizăm şi cel mai probabil o să renunţăm la această taxă de 2%", a spus Tăriceanu.
Declarațiile au fost făcute la începutul întrevederii cu reprezentanţii Centrului Român al Energiei.
Tăriceanu a declarat, la finalul discuțiilor cu reprezentanţii Centrului Român al Energiei, că este luată în calcul eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri pentru toate companiile din energie.
El a mai spus că Ordonanța 114 urmează să intre în dezbatere la Senat și "există disponibilitate și din partea senatorilor, și a deputaților", de a-i invita la discuții pe operatorii economici, pentru "a face ajustări astfel încât să fie eliminate efectele adverse" ale ordonanței.
A început Tariceanu campania electorala ? El a scăpat de proces asa ca nu mai are nevoie sa modifice Legile Justiției.
ei dau legea si apoi vad ce iese...
misto guvern
observ ca tariceanu si dracnea ies numai sa anunte lucrurile bune (nu conteaza ca tot ei le-au facut si pe alea rele)
abureala pentru fraieri , ca nu spun pe nume...
- incompententa
- ciordela pe fata (vezi manipularea bursei, etc)
- distugera economiei si a statului de drept.
Liv Jong UNU produc aceste nenorociri in mod
planificat,in folosul unei puteri străine și in folosul lor,
imbogățindu-se prin manipularea Bursei și prin
furturi directe.Nu le pasă nici cât negru sub unghie
de România și de cetățenii ei.Tăriceanu este in aceiași cloacă mizerabilă,așa că ar fi cazul să tacă.
Mai in urma cu vreo saptamana Dancila zicea ca cea ce este gresit se va repara. Pentru ea inteleg pentru ca nu are nimic pe masa de lucru iar cei ce pregatesc ce trebuie sa semneze au alte interese
Tariceanu am auzit ce zice dar oare i-a trimis lui Dancila vreun biletel? Sunt curios ce a scris . . .