Alte patru persoane - trei bărbați și o femeie din Capitală - au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 105.

VaccinFoto: Agerpres

Conform ultimei informări transmise luni de Institutul de Sănătate Publică, au fost înregistrate alte patru decese din cauza gripei. Este vorba despre trei bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 41 și 63 de ani, toți din București, în cazul cărora a fost confirmat virusul gripal tip A.

Toți cei patru pacienți aveau și alte afecțiuni și nu erau vaccinați antigripal. Numărul deceselor a ajuns astfel la 105.

În 30 ianuarie, în România a fost declarată oficial epidemie de gripă.