Ambasada Suediei nu se lasă și îi răspunde ministrului comunicațiilor, amintindu-i că scriitoarea de origine română, Herta Müller, a primit Premiul Nobel pentru literatură

de DG     HotNews.ro
Duminică, 10 februarie 2019, 16:00 Actualitate | Esenţial


Premiul Nobel
Foto: Facebook
Ambasada Suediei nu renunță la trollingul la adresa guvernanților. Deranjat de ironiile publicate de misiunea diplomatică, ministrul comunicațiilor a sugerat că mai bine s-ar uita în ograda proprie acolo unde Premiul Nobel pentru literatură a fost suspendat din cauza unui scandal. Replica ambasadei a venit diplomatic, dar prompt, printr-o postare în care ministrului i se amintește faptul că scriitoarea de origine română Herta Müller este laureată a distincției Academiei Suedeze pentru romanele sale în care descrie efectele ”violenței, ale cruzimii și ale terorii” din dictatura comunistă.

”Acum zece ani, premiul Nobel pentru literatură a fost acordat scriitoarei, poetei și eseistei de limbă germană Herta Müller, născută în România, Timiș. În anii 90, ea a obținut recunoașterea internațională, iar operele sale au fost traduse în mai bine de 20 de limbi. Scriitura lui Müller s-a remarcat prin descrierea efectelor pe care le are violența, cruzimea și teroarea, acțiunea romanelor sale fiind plasată adesea în România Socialistă aflată sub regimul represiv al lui Nicolae Ceaușescu, regim pe care l-a trăit pe propria piele. În 2009, Academia Suedeză a anunțat că i-a acordat premiul Nobel pentru literatură, descriind-o ca o femeie care a reușit să redea lumea celor deposedați combinând poezia cu franchețea prozei. În decembrie 2009, Herta Müller a primit premiul de la Majestatea sa Regele Carl XVI Gustaf al Suediei, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Sala de Concerte a Primăriei din Stockholm”, a scris ambasada pe pagina de Facebook.




Mai mulți internauți au salutat replica ambasadei, unii remarcând însă că răspunsul este ”prea subtil” pentru guvernanți:
  • Prea subtil pentru otrepele pesediste, dar ne-ați uns pe suflet!
  • Româncă ce a fost alungată din de ciuma roșie, pe vremea când se numea PCR! Cu postări de astea rămân în Ro doar proștii și ciuma, restul fug în Suedia
  • Nu exista ambasada mai smechera decat voi !
Ministrul comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a răspuns sâmbătă, tot pe Facebook, după ironiile Ambasadei Suediei, cerând reprezentanței diplomatice să spună dacă anul acesta Academia Suedeză va da premiul Nobel pentru literatură, în condițiile în care, în 2018, nu a fost acordat din cauza unui scandal.

”Una dintre reprezentantele diplomatice a unei țări din UE la București, cunoscută pentru aparițiile pe rețelele de socializare online găsește de cuviință să ne explice metodic cum se aprobă bugetul în țară sa. Mulțumindu-le pentru sfatul nesolicitat, poate reușesc, cu aceeași promptitudine și umor ce le acompaniază, de obicei, postările online, să ne spună dacă, anul acesta, Academia suedeză, instituția culturală responsabilă pentru acordarea prestigioaselor premii Nobel va acordă premiul pentru literatură...pentru că anul trecut, l-a ratat, după mai bine de 70 de ani de acordare din cauza scandalului sexual și financiar din interiorul Academiei suedeze. În România, în 2019 vom avea buget cu certitudine. Ce putem află însă despre acordarea premiului Nobel pentru literatură în 2019? Avem aceeași certitudine sau va fi același eșec că în 2018 când iubitorii de literatură din întreagă lume au fost privați de acest eveniment care da repere în domeniu la nivel mondial?”, a scris Petrescu pe Facebook.

Ambasada Suediei a continuat, vineri seară, seria de ironii la adresa actualei puteri de la București, ținta fiind de această dată guvernul care a adoptat bugetul de stat pe anul în curs cu o întârziere de luni de zile, în condițiile în care nu are scuza unei majorități parlamentare extrem de fragile care să justifice o amânare, așa cum se întâmpla în alte cazuri.

Ambasada Suediei a câștigat simpatia internauților din România după ce a avut mai multe postări pline de umor față de afirmațiile liderului PSD Liviu Dragnea care avansa anul trecut scenariul conform cărui patru indivizi străini ar fi dorit asasinarea lui.

De asemenea, în ianuarie, a publicat înregistrarea video a secvenței în care Helmuth Duckadam a apărat cele patru penalty-uri din finala Cupei campionilor europeni din 1986, aducând astfel victoria echipei Steaua. Ambasada a reacționat astfel față de discursul președintelui Consiliului European Donald Tusk, de la Ateneu, în care acesta îi îndemna pe români să apere libertatea și statul de drept așa cum a făcut marele sportiv în finala cupei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















29560 vizualizari

  • -39 (53 voturi)    
    nu renunta (Duminică, 10 februarie 2019, 16:06)

    aplaudatu [utilizator]

    Ambasada aceea nu renunta.
    Acesta este scopul prezentei unei ambasade , sa nu renunte.
    Michteaux-ul continuu si pozele roz sunt cheia unei relatii de succes - am folosit inadecvat cuvantul "relatie" , stiu.
    • +2 (2 voturi)    
      Nici tu nu renunti... (Luni, 11 februarie 2019, 14:20)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui aplaudatu

      tov. aplaudacu, stim cam cate parale valoreaza o postare sovietica cu marca dvs.
      Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
    • +2 (2 voturi)    
      Ia zi-ne cat au pierdut suedezii (Luni, 11 februarie 2019, 15:31)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui aplaudatu

      fara un cizmar si-o vanzatoare care sa-i conduca pe inalte culmi.
    • +1 (1 vot)    
      Nu renunță să ironizeze pe hoți și proști (Luni, 11 februarie 2019, 17:20)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui aplaudatu

      Dar nici nu nu renunți să îi aperi.
      Tavarișci Aplaudakov, îți oferim Большой коммодор ленинского стального яичка în grad de mare Troll-Postak!
  • +40 (46 voturi)    
    Vai vai vai... (Duminică, 10 februarie 2019, 16:10)

    DurAndrei [utilizator]

    Pseudoguvernu asta cu pseudoministrii lui nu renunta sub nici un chip in a se face de cacao... O vorba din batrani spunea candva ca "daca esti prost, stai acasa"...
    • +7 (7 voturi)    
      bugetul de stat vs premiile nobel (Luni, 11 februarie 2019, 10:27)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui DurAndrei

      Guvernul Roman putea foarte bine sa ii intrebe pe Suedezi, de ce ce vremea este mai proasta in Suedia ...
      Durerea in dos pt contribuabilul roman este mare, ei, PSD, vor fi votati mereu.
  • +27 (31 voturi)    
    Literatura romană (Duminică, 10 februarie 2019, 16:10)

    Observatory [utilizator]

    in Suedia este și a fost apreciata ...alt nume cunoscut și apreciat este Gabriela Melinescu....
    • -21 (27 voturi)    
      escu astia (Duminică, 10 februarie 2019, 17:08)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      Romani get beget..
    • +10 (14 voturi)    
      Pzd nu e la curent cu vorba: (Luni, 11 februarie 2019, 1:14)

      blackbeard [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      "Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul."

      In situatia in care reprezentantii ambasadei Suediei urmaresc aceste comentarii, reiteram ca acel partid de penali (cunoscut drept psd) nu reprezinta romanii cinstiti din aceasta tara. Cu scuzele de rigoare, in numele lor. Sa speram ca vom scapa de ei in curand si ne vom redobandi demnitatea.
  • -35 (51 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Duminică, 10 februarie 2019, 16:38)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    mentalitatea de superioritate de origine suedeza nu lasa pe nimeni fara raspuns ... pe aici, noi zicem ca cel mai inteligent cedeaza ...
    • +13 (15 voturi)    
      Zicala (Duminică, 10 februarie 2019, 17:09)

      D.M.A.Gogu [utilizator] i-a raspuns lui nu conteaza cine zice

      Asa va fi prin Romania, cel mai inteligent cedeaza. Oare acesta este motivul pentru care PSD in frunte cu premierul (cel formal si cel din umbra) nu cedeaza si insista sa numeasca aceeasi persoana drept ministru?
      • -13 (13 voturi)    
        vorbeste lumea ... (Luni, 11 februarie 2019, 2:38)

        nu conteaza cine zice [utilizator] i-a raspuns lui D.M.A.Gogu

        eu inteleg ca insistentele cu pricina dovedesc faptul ca cei amintiti nu concep decat sa fie dupa dumnealor, numai dupa dumnealor si nicidecum altfel, indiferent de realitati.
        • +1 (1 vot)    
          Fiecare intelege cat il duce capul... (Luni, 11 februarie 2019, 14:33)

          LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui nu conteaza cine zice

          Daca pe unii nu-i duce, oare a cui e vina? Si atunci nu e normal sa insisti, doar-doar or pricepe macar cate ceva?
  • +28 (34 voturi)    
    Alo PSD? (Duminică, 10 februarie 2019, 16:57)

    cetateanulmodern [utilizator]

    Lasati-o mai moale ca va depaseste chestiunea.
  • +28 (36 voturi)    
    Simpatici suedezii (Duminică, 10 februarie 2019, 16:59)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Raspunsul este diplomatic si subtil, nu stiu daca este pe intelesul celor care l-au provocat. Cred ca pentru ultimii era mai potrivita o replica de genul:

    Intr-adevar, suspiciuni legate de nereguli financiare si de moralitatea unui membru al comitetului au facut ca premiul Nobel pentru literatura sa nu fie atribuit in 2018. Nu am vrut ca aceste situatii nedorite sa ridice cumva dubii cu privire la alegera castigatorului. Probabil ca in alte tari, faptele care ar putea trezi astfel de suspiciuni nu sunt incriminate (nici macar formal). Orice ancheta ar fi fost oprita prin diverse apeluri la curti constitutionale, iar lipsa de moralitate in viata familiala nu constituie un impediment in a accede chiar si in poztitii de nivel inalt, intre primele 5 in stat.
  • +13 (15 voturi)    
    Greu pt un ministru (Duminică, 10 februarie 2019, 17:19)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Greu pentru pesedistul asta să priceapă.
    1. Habar nu are cine e Herta Müller
    2. Deci nu a citit numic de ea
    3. Fiind pesedist, e unul din urmasii CRIMINALILOR comunisti care si-au anexat tara ca sa o jefuiasca. Deci nici macar asta nu a priceput - ca Ambasada se refera la psd=pcr si la ticalosi ca el
  • -20 (28 voturi)    
    diplomatie (Duminică, 10 februarie 2019, 17:47)

    gpavel [utilizator]

    oare"ambasada vesela a suediei"s-ar permite aceeasi "prestatie"diplomatica in alta tara?cum ar fi "primita"sa zicem in polonia,ungaria,germania,rusia,italia?!!!
    • +15 (19 voturi)    
      ehh (Duminică, 10 februarie 2019, 18:27)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      Ia zi-ne tu cum ar fi in rusia? Multa pkacuta suedeza sa primesti.
    • +9 (11 voturi)    
      esti usor confuz.... (Duminică, 10 februarie 2019, 19:53)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      ce cauta Germania in lista aia?
    • +1 (1 vot)    
      Matale ești prost de-a binelea sau doar prostak? (Luni, 11 februarie 2019, 17:25)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      În ce altă țară s-ar petrece jmenurile și mânăriile ironizate de ambasadă, hoțiile de genul ăsta, ”decât” în demokraturile bananiere gen Siera Leonie, Venezuela, și alte țări de mâna a treia.
      În consecință postarea matale îți arată coeficientul amețitor de inteligență, specific pesedeilor - sau cum s-ar zice, din puțul gândirii....
  • +14 (16 voturi)    
    si tacuisses, philosophus mansisses (Duminică, 10 februarie 2019, 18:19)

    Lucky1 [utilizator]

    Dar pesedistii nostri brazi sunt orice vreti, numai filozofi, NU!
    Individul ingamfat, plin de prostie debordanta si lipsit de cele mai elementare maniere, tipic cocinii de grohaitori, stie orice numai ca Suedia este unul dintre cele mai democrate state din Lume nu stie. Pana si Sadam Husein, in 2005, a cerut sa fie transferat intr-o Inchisoare Suedeza ca sa astepte acolo judecata, dar i s-a refuzat.
    Grohaila, fi cel putin mai precaut, caci, curand va veni timpul cand vei dori sa fii intemnitat intr-o inchisoare suedeza si, dupa cum te comporti acum, cu siguranta vei fi refuzat.
  • +19 (21 voturi)    
    Draga Ambasada, raspunsul tau este complet gresit! (Duminică, 10 februarie 2019, 19:37)

    ofCAER [utilizator]

    Daca ati fi vrut sa raspundeti ministrului Petrescu din guvernul Dancila intr-un mod cit mai adecvat, ar fi trebuit sa-i trimiteti o placuta de inmatriculare auto. Una suedeza.
    • -4 (6 voturi)    
      Placuta (Duminică, 10 februarie 2019, 23:36)

      POMPIERUL [utilizator] i-a raspuns lui ofCAER

      personalizata cumva??
  • -6 (12 voturi)    
    ... (Duminică, 10 februarie 2019, 19:52)

    cartograful [utilizator]

    pe fond ambasada are dreptate dar din cate stiu rolul unei ambasade nu este sa intre in tot felul de conflicte verbale, ironii, samd cu guvernul tarii in care se afla. Mi se pare neprofesional si pare mai degraba o racaiala personala dusa prea departe. Ambasada reprezinta pozitia guvernului suedez si o punte de comunicare intre guv. suedez si cel roman.
    • -2 (6 voturi)    
      Singurul comentariu inteligent (Luni, 11 februarie 2019, 11:24)

      DanCris [utilizator] i-a raspuns lui cartograful

      Ingropat sub minusuri , se intelege.
      O abordare de amatori in ale diplomatiei. Probabil ca suntem atat de neimportanti pentru poporul de blonzi inalti si democratici incat lasa vreun tinerel sa se distreze pe facebook...
  • -12 (16 voturi)    
    Politician vs diplomat (Duminică, 10 februarie 2019, 20:04)

    animatron [utilizator]

    Unuia ii este permis, pt ca e "decat" politician PSD, insa ambasadorului (pt ca el este responsabil de relatiile cu Romania, nu cladirea sau niste oarecare angajati care au timp sa stea pe Facebook) cutuma si uzantele diplomatice nu ii permit sa intre in dispute ridicole pe retele sociale.

    O tara nu te primeste ca misiune diplomatica pt ca tu sa faci poante istete pe net despre politicienii locali.

    Un efect neplacut este oferirea, fara voie, a unor argumente suplimentare destinate audientei Antenei3, prin care se tot incearca a se demonstra ca "ambasadele" se amesteca constant si uneori fatis, grosolan, in politica interna a Romaniei.

    Complexul de superioritate al suedezilor se va stinge in urmatoarele 2 generatii, potrivit proiectiilor demografice Suedia va fi prima tara europeana ca procent de populatie musulmana (peste 30%) in 2035.

    Oricum, felicitari politicienilor suedezi care au reusit dupa 5 luni de zile sa-si faca un guvern "curcubeu" de tip USL (PSD+ecologisti+liberali+centristi), minoritar si el dar cat de cat sustinut parlamentar de "Partidul de stanga" (extremistii de stanga).
    • +5 (5 voturi)    
      Suedia oricum va fi la ani lumina de Romania (Luni, 11 februarie 2019, 9:41)

      arap [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Cu musulmani sau fara musulmani.
    • 0 (4 voturi)    
      E usor sa faci pe desteptul (Luni, 11 februarie 2019, 11:35)

      DanCris [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Cand ai buzunarele pline si o tara peste care nu a trecut razboiul. Dar nu intelegem noi , popor de opincari , ce e aia cultura. Si mare noroc cu Herta Muller ca altfel nu stiam cum era viata sub Ceausescu...
  • +9 (11 voturi)    
    Si totusi (Duminică, 10 februarie 2019, 23:35)

    POMPIERUL [utilizator]

    In CVul ministrului sta negru pe alb ca a fost angajat la o banca in Londra. Bai da chiar nimic nu s-a prins de asta cit a fost prin tari straine?? Chiar asa de tare sa te strice ciuma rosie??? Ori poate ca era deja stricat si pina s-au convins britii a facut ceva purici pe acolo dupa care l-au scuipat afara.
  • +10 (12 voturi)    
    Vreau numar personalizat de Suedia (Luni, 11 februarie 2019, 0:49)

    Klaus_ [utilizator]

    Vreau si eu numar d-ala fai de Suedia, cu MU*E PSD. Cum se poate obtine?
  • +1 (3 voturi)    
    penibil (Luni, 11 februarie 2019, 14:50)

    vodatepes [utilizator]

    Penibil tot scandalul asta. Penibil pentru ambasada Suedei , penibil pentru un ministru.In general polemica acesta nu are nici un sens. In general oameni destepti sunt si modesti. Nu se lauda. Daca cei de la ambasada Suedei vor sa se laude nu au decat s-a o faca, dar in general poporul roman este intelept. Taranul roman spune : "prostul nu e destul de prost daca nu e si fudul" si "lauda de sine nu miroase a bine". Oricum in spatele unei actiuni exista si un interes. Poate refuzul Romaniei de a cumpara avioanele Sabb. Romania a cumparat F16 in detrimentrul avioanelor Sabb. Interesul poarta fesul.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version