Ministrul comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a răspuns sâmbătă, tot pe Facebook, după ironiile Ambasadei Suediei, cerând reprezentanței diplomatice să spună dacă anul acesta Academia Suedeză va da premiul Nobel pentru literatură, în condițiile în care, în 2018, nu a fost acordat din cauza unui scandal.

Alexandru PetrescuFoto: Arhiva personala

”Una dintre reprezentantele diplomatice a unei țări din UE la București, cunoscută pentru aparițiile pe rețelele de socializare online găsește de cuviință să ne explice metodic cum se aprobă bugetul în țară sa. Mulțumindu-le pentru sfatul nesolicitat, poate reușesc, cu aceeași promptitudine și umor ce le acompaniază, de obicei, postările online, să ne spună dacă, anul acesta, Academia suedeză, instituția culturală responsabilă pentru acordarea prestigioaselor premii Nobel va acordă premiul pentru literatură...pentru că anul trecut, l-a ratat, după mai bine de 70 de ani de acordare din cauza scandalului sexual și financiar din interiorul Academiei suedeze. În România, în 2019 vom avea buget cu certitudine. Ce putem află însă despre acordarea premiului Nobel pentru literatură în 2019? Avem aceeași certitudine sau va fi același eșec că în 2018 când iubitorii de literatură din întreagă lume au fost privați de acest eveniment care da repere în domeniu la nivel mondial?”, scrie Petrescu pe Facebook.

Ambasada Suediei a continuat, vineri seară, seria de ironii la adresa actualei puteri de la București, ținta fiind de această dată guvernul care a adoptat bugetul de stat pe anul în curs cu o întârziere de luni de zile, în condițiile în care nu are scuza unei majorități parlamentare extrem de fragile care să justifice o amânare, așa cum se întâmpla în alte cazuri.

La fel ca în alte situații, misiunea diplomatică nu face absolut niciun fel de referire la autoritățile române, dar a publicat pe pagina de Facebook un fel de ghid al dezbaterii bugetului. Astfel, Ambasada arată că, în Suedia, proiectul de buget este prezentat Parlamentului cel târziu la 15 noiembrie, în așa fel încât să se asigure că există suficient timp pentru analizarea și luarea deciziei înainte de începerea următorului an fiscal.