Joi și vineri are loc, la București, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne. Evenimentul va fi prezidat de ministrul Carmen Dan, pentru secțiunea de afaceri interne, respectiv de ministrul Tudorel Toader, pentru secțiunea de justiție. Problematica Schengen va fi o temă importantă pe agendă, a spus, joi dimineață, Carmen Dan.

Carmen DanFoto: mai.gov.ro

La reuniune vor participa miniștrii de justiție și afaceri interne din Statele Membre ale Uniunii Europene, Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Julian King, comisarul european pentru securitate internă, Věra Jourová, comisarul european pentru justiție, protecția consumatorului și egalitate de gen, Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului, Claude Moraes, președintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, Pavel Svoboda, președintele Comisiei JURI din Parlamentul European, Ladislav Hamran, președintele Eurojust, Catherine De Bolle, directorul executiv al Europol, Fabrice Leggeri, directorul Frontex, Michael O’Flaherty, directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Tiina Astola, director general pentru justiție și consumatori în cadrul Comisiei Europene, Christine Roger, director general pentru justiție și afaceri interne în cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, precum și alți oficiali din cadrul unor agenții europene.

Joi, 7 februarie 2019, miniștrii de interne din Statele Membre se vor reuni la Palatul Parlamentului pentru a discuta subiecte ce țin de prevenirea și combaterea terorismului, cooperare polițienească, spațiul Schengen, migrație și azil. La finalul sesiunii, în jurul orei 17.15, este programată o conferință de presă.

Carmen Dan a declarat, joi dimineață, despre Schengen, că a fost introdusă pe agendă această temă importantă nu doar pentru că de interes pentru România şi Bulgaria, ci şi pentru că se refereră la alte aspecte importante, cum ar fi menţinerea controalelor la frontierele interne din UE pentru perioade lungi de timp.

Vineri, 8 februarie 2019, miniștrii de justiție din Statele Membre vor discuta la Palatul Parlamentului, despre dezvoltarea cooperării judiciare în materie civilă și comercială între Statele Membre ale Uniunii Europene, colectarea dovezilor electronice în materie penală și viitorul cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană. Conferința de presă de la finalul sesiunii dedicate justiției va ave aloc la ora 15.30