VIDEO Inimi sub bisturiu, episodul I. Povestea micuței cu sindrom Down salvată de un medic român stabilit în străinătate

de Ramona Florea, Matei Budes     HotNews.ro
Miercuri, 6 februarie 2019, 8:35 Actualitate | Esenţial


Miruna
Foto: Catalin Craioveanu
Miruna are 6 luni și este un copil iubit. Are o malformație cardiacă gravă și sindrom Down. A fost diagnosticată la naștere, însă până acum a fost refuzată pentru operație de către alți medici.

​La 8 dimineață, Miruna a intrat în sala de operație la Spitalul Polisano-MedLife din Sibiu.

Pentru mama Mirunei acesta a fost cel mai greu moment: A fost groaznic să ți se ia din brațe și să nu știi ce se întâmplă și...

Timp de 4 ore medicii au făcut o corecție chirurgicală definitivă pentru diagnosticul de canal atrioventricular comun complet.



În timp ce așteaptă, mama Mirunei spune ca și-ar fi dorit patru copii. Ii este greu să răspundă prietenilor și rudelor, care o întreabă de operație. Are speranțe, însă și o frică mare: ''să nu i se oprească inimioara Mirunei, să nu mai bată''.

Ce s-ar fi intamplat cu Miruna, dacă nu ar fi fost operată acum, ne spune Șerban Stoica, specialist în chirurgie cardio toracică, medicul care a operat-o pe Miruna:

''Boala asta avansează și creează o încărcare a circulației, în primul rând a circulației pulmonare și plămânii treptat se strică. Pe urmă se ajunge la un stadiu la care operația nu se mai poate face, nu din motive tehnice, dar fiziologia este de așa natură că plămânii sunt prea deteriorati și de asta la patologia asta trebuie intervenit în primele luni, primii ani de viață cel târziu si fără tratament asta scurtează viața considerabil.''

La o zi după operație, mama Mirunei zâmbește: ''Nu aveam speranțe să fie bine, dar e peste așteptările mele. Mi-era teamă groaznic de operație. Știu că doctorii au făcut tot ce au putut și ea a reacționat bine și e bine. Să fii mama Mirunei e frumos, dar e și greu. Orice copil e minunat. E minunat să ai copii, dar e greu când sunt probleme... E greu...''

Operația Mirunei a fost un succes si prognosticul este bun.


Miruna are sindrom Down și a fost refuzată pentru operație de către alți medici.
Dr. Şerban Stoica, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol, a venit în România special pentru intervențiile probono și spune că ''în practica modernă nu se mai diferențiază, orice copil beneficiază de tratament, indiferent de alte probleme, alte comorbiditati, îi tratăm pe toți în mod egal. Deci, șansele Mirunei sunt bune''.

În România, se nasc anual 1500 de copii cu malformații cardiace și numărul lor este în continuă creștere.

9 copii cu malformații cardiace, printre care și Miruna, au fost tratați pro bono la Sibiu, prin programul “Inimi Sănătoase pentru Copii”, derulat de Fundația Polisano, cu sprijinul MedLife.


Music by by Scott Buckley – www.scottbuckley.com.au

















4514 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    hmm... (Miercuri, 6 februarie 2019, 8:44)

    Martha Logu [utilizator]

    ... asta cate clase o avea?
    • +2 (4 voturi)    
      Cred ca multe (Miercuri, 6 februarie 2019, 9:18)

      Atos [anonim] i-a raspuns lui Martha Logu

      Mai multe decât majoritatea medicilor :)
    • +2 (2 voturi)    
      categoric mai multe (Miercuri, 6 februarie 2019, 11:57)

      hanu [utilizator] i-a raspuns lui Martha Logu

      decat 99% din comentatorii de aici.
  • -2 (2 voturi)    
    Sa fim cinstiti (Miercuri, 6 februarie 2019, 14:37)

    Setalcott [utilizator]

    90% dintre copiii cu sindrom Down sunt avortati, dar trebuie sa mi se inmoaie inima pentru asta? Si ce daca s-a nascut deja; statul New York tocmai a trecut cu urale o lege care permite uciderea copiilor dupa ce s-au nascut.
    • 0 (0 voturi)    
      esti degeaba! (Sâmbătă, 9 februarie 2019, 21:35)

      nimeni [anonim] i-a raspuns lui Setalcott

      Ai idee ce inseamna sa cresti un copil cu dizabilitati? Dar sa cresti un copil cu dizabilitati in Romania ai idee cum e? Stii ce inseamna sa ti se spuna ca oricum nu va iesi nimic din copilul tau, ca este doar o povara, "o gaura neagra in care se duc banii contribuabililor"? De cate ori ti-ai vazut copilul murind pentru ca medicii refuza sa "investeasca bani de medicamente intr-un handicapat" si nu te lasa nici pe tine sa-i cumperi medicamente?
      Ai idee cum e sa fii interogat ani de zile de medici despre ce-ai facut in sarcina de a iesit un copil "gresit"? Stii cata lupta si cata munca se ascunde in spatele unui gest marunt precum a tine un creion in mana pentru un astfel de copil? Te-a intrebat vreodata copilul tau de ce e altfel decat altii si-ai fi vrut sa dispari in secunda aia decat sa-i raspunzi ca nu stii?
      Voi, astia perfectii, puteti sa-i numiti oricum, asta nu schimba faptul ca ei exista si ca da, va vor manca banii atatea zile cate-or avea!
      Esti degeaba!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version