Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis un dosar penal in rem în urma sesizării depuse de reprezentanții Colegiului Medicilor, după ce falsul chirurg italian a fost descoperit în România că a operat fără drept. Italianul este vizat și într-un dosar de înșelăciune, după ce a păgubit două persoane, spunându-le că este proprietarul unei clinici private și că le poate închiria un spațiu în cadrul unității.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit reprezentanților Parchetului, citați de Mediafax, ancheta vizează infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități. Cercetările sunt derulate și de către polițiștii de la Secția 1 din Capitală.

Italianul este vizat și într-un dosar de înșelăciune, după ce a păgubit două persoane, spunându-le că este proprietarul unei clinici private și că le poate închiria un spațiu în cadrul unității.

În 20 noiembrie 2018, două persoane au formulat o plângere la Secția 4 de Poliție, în care sesizau că un cetățean străin i-a înșelat, spunându-le că este proprietarul unei clinici private și că poate să le închirieze un spațiu în acea unitate. El i-a păgubit pe cei doi reclamanți de o sumă de bani achitată ca garanție pentru închirierea spațiului, informează Poliția Capitalei.

Potrivit aceleiași surse, cercetările sunt desfășurate sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și vizează infracțiunea de înșelăciune. Bărbatul este italianul care a a efectuat operații în România, deși nu deținea atestatele necesare, au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei.

Colegiul Medicilor din România a transmis, referitor la cazul falsului chirurg italian descoperit în România, că nu a eliberat niciun document care să confere presupusului medic dreptul de a practica medicina pe teritoriul țării noastre, precizând că au fost sesizate deja organele de urmărire penală. De asemenea, Sorina Pintea, a declarat, marţi, că ministerul Sănătăţii nu a echivalat diploma acestuia.

Cu toate acestea, ministrul a precizat că bărbatul obținuse parafă de la Direcția de Sănătate Publică. Jurnaliștii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group.

Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulţi ani că e medic și a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.