Cadavrul unui bebeluș a fost găsit marți dimineață în scara unui bloc din Petroșani. Polițiștii fac verificări pentru a stabili dacă bebelușul s-a născut viu și cum a ajuns în acel loc.

PolitiaFoto: Politia Romana

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, Carla Strujan, cadavrul bebelușului a fost găsit marți dimineață în scara unui bloc din Petroșani, iar un locatar a sunat la 112.

”Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată, prin apelul 112, cu privire la faptul că, în municipiul Petroșani, a fost găsit cadavrul unui bebeluș. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani”, a declarat corespondentului Mediafax Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al Poliției Hunedoara.

Anchetatorii fac verificări pentru a stabili dacă bebeluşul s-a născut viu şi cine este persoana care l-a aruncat în acel loc.