Poliția de frontieră: Peste 40 de cetăţeni străini au folosit, în 2018, actele altor persoane pentru a trece frontiera

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 3 februarie 2019, 14:53 Actualitate | Esenţial


Politia de Frontiera
Foto: Facebook/ Politia de Frontiera Romana
Un număr de 42 de cetăţeni străini au încercat să treacă frontiera, în 2018, cu acte care aparţineau altor persoane, folosindu-se de asemănările de fizionomie. Majoritatea celor care au recurs la această metodă proveneau din Iran, Turcia, Vietnam, Camerun, Ucraina sau Irak.

„În anul 2018, în urma activităţilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au depistat 42 de persoane, cetăţeni străini, care au încercat să efectueze formalităţile de frontieră folosind documente de călătorie autentice, paşapoarte simple sau cărţi de identitate, eliberate de către autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene, ce aparţineau altor persoane”, se arată într-un comunicat trimis de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, la solicitarea Mediafax.

Potrivit sursei citate, majoritatea celor care s-au folosit de documente de identitate valabile ale altor persoane proveneau din Iran, Turcia, Vietnam, Camerun, Ucraina, India, Maroc, Sri Lanka, Irak şi Republica Moldova.

De asemenea, cele mai multe cazuri au fost înregistrate la frontiera de vest, la punctele de trecere a frontierei Nădlac II şi Curtici, la frontiera cu Bulgaria - punctul de trecere al frontierei Giurgiu şi Calafat şi la frontiera cu Republica Moldova - punctul de trecere al frontierei Sculeni, precum şi în punctul de trecere al frontierei Aeroport Henri Coandă.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, anunţă că, în majoritatea cazurilor, persoanele respective, cetăţeni străini aparţinând statelor terţe, au declarat că au obţinut documentele de călătorie fie de la alţi membri de familie, încercând să se folosească de asemănările de fizionomie, fie că au plătit unor persoane diverse sume de bani (de la câteva sute de euro până la câteva mii), pentru a le procura documentele respective.

“Motivul invocat de cei care au săvârşit astfel de fapte a fost dorinţa de a călători în statele din vestul Europei unde accesul le este permis numai în baza vizelor obţinute de la reprezentanţele diplomatice”, se arată în răspunsul Inspectoratului.

În momentul depistării persoanelor care recurg la o astfel de metodă, adică folosirea unor documente de călătorie ce apartin altor persoane, poliţiştii de frontieră întrerup călătoria acestora, efectuând totodată cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea si tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

“În cazul persoanelor depistate la intrarea în ţară, acestea sunt predate în baza protocoalelor şi acordurilor de readmisie încheiate cu statele vecine, autorităţilor de frontieră din ţările respective, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, mai spune sursa citată.

Un astfel de caz a fost depistat de poliţiştii de frontieră din Giurgiu, în data de 16 ianuarie, când au fost reţinuţi patru cetăţeni turci. Aceștia au încercat să intre ilegal în România, folosind cărți de identitate eliberate de autoritățile bulgare, ce aparţineau altor persoane, a informat la acel moment Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în bagajele peroanelor în cauză, pașapoartele personale care erau emise de autoritățile din Turcia.

“Bărbații au declarat că sunt cetăţeni turci şi că au procurat cărțile de identitate bulgărești de pe teritoriul Bulgariei, contra sumei de 1.000 de euro fiecare. Aceştia au mai declarat că au încercat să folosească această metodă deoarece doreau să ajungă în Germania și nu deţineau documente de călătorie”, arată sursa citată.

Polițiștii de frontieră le-au întrerupt călătoria, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cetăţenii turci şi şoferii bulgari au fost preluaţi de către autoritățile bulgare pentru a fi continuate cercetările și pe a fi aplicate măsurile legale corespunzătoare.


Citeste mai multe despre   
















310 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version