Ancheta declanșată în cazul laptelui cu larve descoperit la o școală din Rodna din județul Bistrița-Năsăud se desfășoară cu dificultate, după ce instituția de învățământ nu ar fi respectat procedurile sanitar-veterinare și nu a anunțat autoritățile, ci a returnat producătorului baxul infestat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Inspectorii sanitar-veterinari și cei ai Direcției de Sănătate Publică din Bistrița-Năsăud au declanșat, miercuri, anchete după ce la o școală din comuna Rodna au fost găsite larve într-un bax cu lapte destinat elevilor, dar verificările sunt îngreunate deoarece conducerea școlii nu a respectat procedurile în astfel de situații și a returnat baxul cu probleme producătorului.

În plus, autoritățile sanitare veterinare nu au fost anunțate despre acest caz, sesizarea venind din presă.

Baxul cu cele 19 cutii de lapte a ajuns la fabrica din Suceava de unde a fost ridicat de inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, însă flacoanele cu lapte care s-au spart nu au fost găsite.

"Baxul nu a mai fost găsit, era returnat deși nu este corect. Avem deja informația de la DSVSA Suceava că baxul a ajuns la unitatea de distribuție, de acolo s-a predat la DSVSA Suceava care va face toate analizele care se impun în continuare – verifică elementele de la data de fabricație la perioada la care a fost în depozit, la data la care a ajuns la școală. Probabil se va ajunge și la recoltare de probe din cele 19 flacoane care mai există în în bax. Încercăm să dăm și de celelalte două flacoane cu lapte care s-au spart pentru că ar fi foarte relevant pentru anchetă, să vedem unde s-a produs fisura, cum de s-au spart. Baxul a fost trimis înapoi, deși nu ar fi trebuit făcut acest lucru iar compania nu ar fi trebuit să le ridice”, a declarat pentru corespondentul Mediafax directorul DSVSA Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin.

Potrivit acestuia, din toate analizele de până acum s-a stabilit că infestarea ar fi avut loc în luna septembrie, atunci când a fost produs laptele.

"Este lapte UHT. Se vede că larvele sunt vechi, sunt moarte de o bună perioadă de timp, de trei-patru săptămâni. Continuăm ancheta, dar nu a fost respectat principiul corectitudinii: în situația aceasta ar fi trebuit ca produsul să rămână la școală și noi să îi facem analize. Conducerea școlii a făcut un act de retur, lucru de înțeles până la un moment - pentru că a primit o altă cutie la schimb, dar nu ar fi trebuit returnată cutia respectivă. Problema este că conducerea școlii nu a știut exact care este procedura, dar distribuitorul știe că nu ar fi trebuit să o retragă”, a mai spus Bogolin.

Autoritățile sanitar-veterinare și cele de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud au declanșat, miercuri, o anchetă după ce într-un un bax cu 21 de cutii de lapte, destinat unor elevi de la Școala Gimnazială a Liceului Tehnologic „Florian Porcius” din Rodna au fost descoperite larve în jurul unei cutii cu lapte care s-a spart. Laptele nu a ajuns la elevi, cadrele didactice sesizând rapid problema și retrăgând baxul respectiv de la consum.