Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat, joi, la București, un avertisment privind amenințările la adresa securității europene, în condițiile în care Rusia a implementat un nou tip de rachetă, cu capacitate nucleară, greu de depistat, care poate ajunge oricând orașele europene.

Jens StoltenbergFoto: Jan Van De Vel / defense.gov

Avertismentul vine în contextul în care discuțiile dintre SUA și Rusia privind Tratatul privind Forțele Nucleare (INF) au fost un eșec.

”Domnul Președinte Klaus Iohannis și cu mine am discutat, de asemenea, și Tratatul INF. Rusia a implementat un nou tip de rachetă, care încalcă Tratatul. Această rachetă, SSC-8, are capacitate nucleară, este dificil de depistat, poate ajunge în orașele europene”, a declarat șeful NATO, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu Iohannis.

Stoltenberg a mai precizat că la întâlnirea din decembrie a miniștrilor de externe NATO toți aliații au anunțat că vor da Rusiei 60 de zile la dispoziție pentru a reveni în limitele tratatului. ”Această perioadă expiră în două zile și, din nefericire, constatăm că nu există nici un semn de progres în această direcție”, a mai spus înaltul oficial.

În acest context, Jens Stoltenberg, a mai avertizat că NATO trebuie să mențină efortuile de descurajare și să asigure o apărare puternică.

”Trebuie să ne pregătim, deci, pentru o lume fără Tratatul INF și autoritățile militare NATO au început deja să se intereseze de consecințe. NATO trebuie să mențină un element eficient de descurajare, precum și o apărare foarte credibilă și puternică. Trebuie să avem în vedere însă și noi inițiative, pentru că o nouă cursă a înarmărilor nu ar fi în interesul nimănui”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Stoltenberg se află la București, unde participă la reuniunea miniștrilor de apărare din statele UE.

Rusia şi Statele Unite ale Americii nu au înregistrat niciun progres în cadrul reuniunii de joi cu privire la divergenţele existente între cele două ţări asupra Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), cu două zile înainte de expirarea ultimatumului dat de Washington Moscovei pentru a se conforma pactului, a anunţat ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov.

Tratatul INF, încheiat în 1987, interzice Rusiei şi SUA utilizarea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km şi a pus capăt crizei rachetelor declanşate în 1980 prin desfăşurarea de rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare ce ţinteau capitale occidentale.