Din 3 februarie, transportatorii care tranzitează Ungaria vor fi obligați să introducă noi informații în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO, precum marca autovehicului, certificatul de înmatriculare și anul fabricației, pentru verificarea încadrării în normele de poluare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul sistemului HU-GO, care oferă posibilitatea de plată a taxei rutiere pentru autovehiculele de marfă ce depășesc greutatea maximă admisă de 3,5t, Societatea “National Toll Payment Services” (NTPS) Plc. a inițiat un program de dezvoltare pentru depistarea încadrărilor necorespunzătoare în categoriile de poluare, ajungându-se astfel la dezvoltarea verificării și modernizarea încasării taxei rutiere. Elementele individuale ale programului vor fi introduse în mod continuu și gradual, măsurile conexe urmând a deveni integrale cel mai curând în a doua jumătate a anului 2019.

În prima etapă va avea loc încadrarea în baza de date unitară și verificată a categoriei de poluare a autovehiculelor de marfă, apoi va urma introducerea setării, respectiv a verificării automate și electronice a categoriei de poluare, care va completa metoda de verificare prin oprirea la fața locului, aplicată de organele desemnate pentru verificarea taxei rutiere, mai spune sursa citată.

MAE spune că în prezent se realizează etapa de încărcare cu date a programului, iar pe pagina HU-GO.hu toți utilizatorii au posibilitatea să furnizeze datele de înregistrare de tip nou (marca, anul fabricației, seria șasiului, certificatul de înmatriculare). Începând din 3 februarie, aceste informații trebuie furnizate în mod obligatoriu în sistemul HU-GO de către clienții care înregistrează un autovehicul cu indicativ al unei țări străine sau care modifică datele unui autovehicul deja înregistrat.

Ulterior, încărcarea datelor va trebui realizată în cazul tuturor clienților HU-GO, ale căror date solicitate nu sunt disponibile în mod corespunzător.

Noua procedură ce va fi introdusă gradual pentru transportatorii care tranzitează Ungaria, în concordanță cu directiva Eurovigneta:

  • Informațiile solicitate în decursul încărcării datelor sunt necesare pentru dovedirea corectitudinii încadrării în categoria de poluare.
  • După validarea de către NTPS Plc. a datelor încărcate, cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2019, va putea începe în Ungaria verificarea mai intensă, de tip nou, a veridicității încadrării în categoria de poluare și, pe lângă aplicarea amenzii, sistemul HU-GO va corecta în mod automat, cu informarea clientului, categoria de poluare furnizată greșit, sau, în cazul clienților care își îndeplinesc obligația de încărcare a datelor, va obliga autovehiculul în discuție la plata unei taxe rutiere corespunzătoare celei mai nefavorabile categorii de poluare, în concordanță cu directiva Eurovigneta. În asemenea cazuri, clienții vor plăti taxa rutieră pentru categoria de poluare cea mai nefavorabilă până când își îndeplinesc, în privința autovehicului de marfă în discuție, obligația de încărcare corectă a datelor.
  • Va exista și o perioadă de grație corespunzătoare, cât și posibilitatea pregătirii cunoașterii și aplicării noilor măsuri și servicii în decursul dezvoltării sistemului.