Secția specială pentru anchetarea magistraților va fi condusă de actualul adjunct al șefului Inspecției Judiciare, a decis luni Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a participat la ședința de validare a rezultatelor concursului pentru șefia controversatei secții de anchetare a magistraților înființată prin modificarea legilor justiției de către Coaliția PSD-ALDE.

Gheorghe StanFoto: Agerpres

Pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a aflat validarea rezultatelor concursului pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din Parchetul instanței supreme. Adjunctul Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a obținut, la interviul susținut pentru șefia Secției de anchetă a magistraților, cel mai mare punctaj, de 9.33, în vreme ce contracandidata sa, Florena Sterschi, a obținut 8,33.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, după ședința CSM, că actualul adjunct al șefului Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a fost validat la conducerea Secției pentru anchetarea magistraților.

"Cu 11 voturi pentru a fost numit candidatul Stan", a spus ministrul Justiției.

Procurorul general Augustin Lazăr nu a vrut să comenteze numirea Gheorghe Stan la conducerea Secției de anchetare a magistraților. "Este decizia CSM, domnul procuror-șef își va arăta resursele", a spus Lazăr.

Conform CSM, Gheorge Stan a fost numit în funcție cu 11 voturi "da", cinci voturi "nu" și trei voturi nule.

El a fost numit începând cu 29 ianuarie, pentru un mandat de trei ani.

Gheorghe Stan a susţinut, în interviul pentru şefia Secţiei de anchetă a magistraţilor, că printre ameninţările la adresa acestei unităţi a identificat anumite campanii de presă, dar şi frecvenţa ridicată a modificărilor legislative.

"În ceea ce priveşte planul meu managerial pentru această funcţie, am identificat premise pozitive şi negative ale înfiinţării acestei secţii. Printre premisele pozitive, am identificat un efort de protecţie a independenţei magistraţilor care e o garanţie oferită de scoaterea acestei secţii de sub orice influenţa exterioară a sistemului judiciar. Existenţa unui cadru legislativ care permite desfăşurarea separată a activităţii de urmărire penală, a activităţilor săvârşite de magistraţi şi existenţa unui ansamblu profesional cu experienţa vastă şi pregătită care reprezintă premisele unei faze solide de selecţie a procurorilor care urmează sa-şi desfăşoare activitatea in această secţie", a declarat Gheorghe Stan.

Gheorghe Stan a avut două mandate de inspector-șef adjunct la Inspecția Judiciară, iar din 1 septembrie 2018 ocupa interimar această funcție, în baza unei ordonanțe de urgență promovată de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Astfel, Lucian Netejoru și Gheorghe Stan au condus Inspecția Judiciară în calitate de șefi interimari, în baza OUG 77/2018 pentru completarea art.67 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi. Liderul PSD, Liviu Dragnea, solicita ca această ordonanța să între în vigoare cât mai rapid. Cu Gheorghe Stan şi Lucian Netejoru la conducere, Inspecția Judiciară a declanșat mai multe acțiuni disciplinare vizând-o pe fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, dar și alți procurori DNA.

Adjunctul lui Stan la Secția pentru anchetarea magistraților este procurorul Adina Florea, propus de trei ori la șefia DNA de către ministrul Justiției și respins de președintele Iohannis.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi-a început activitatea în 23 octombrie 2018, având competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai CSM. Secţia a preluat dosarele care îi vizează pe magistraţi aflate în lucru la DNA şi la alte unităţi de Parchet, precum şi dosarele soluţionate. În momentul în care a devenit operațională, Secția a primit peste 1.400 de dosare.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, în 20 ianuarie, la România TV, că va transforma în Direcție Secția de anchetare a magistraților, deoarece actuala conducere a Parchetului General, adică Augustin Lazăr, împiedică structura să funcționeze.

"Cunoscând realitatea, știm ce trebuie să facem. Eu, ca ministru al Justiției, nu sunt cel care ia măsuri administrative sau aplică sancțiuni. Față de aceste abuzuri, avem autorități abilitate legal, care au competență, partajate, avem Secție pentru procurori, avem Inspecția Judiciară, avem plen CSM, avem Secția specială de anchetare a presupuselor abuzuri comise de magistrați. Secție pe care actuala conducere a Ministerului Public o împiedică să funcționeze, motiv pentru care, cel mai probabil, secția o vom transforma în direcție competentă”, a declarat Toader într-o intervenție telefonică la RTV.

Toader a mai subliniat, pentru a mai invoca un motiv în privința transformării statutului Secției, că toate sesizările care ajung la Secția de anchetă trebuie să „treacă prin Ministerul Public”.