Primarii marilor orașe, în frunte cu Robert Negoiță, o atacă pe Viorica Dăncilă pe tema bugetului: Este prima oară în istoria Asociației Municipiilor când cererile noastre de dialog sunt refuzate de guvern

de MH     HotNews.ro
Luni, 28 ianuarie 2019, 12:48 Actualitate | Esenţial


Robert Negoita
Foto: Facebook
Primarii marilor orașe, mulți dintre ei PSD, anunță că au decis convocarea Comitetului director al Asociației Municipiilor din România (AMR) și îi invită la ședință pe premierul Viorica Dăncilă și pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, pe tema proiectului de buget pe acest an, despre care edilii spun că au aflat din presă și că ar conține cifre îngrijorătoare. Primarii îi cer premierului să se întâlnească cu ei, "având în vedere că până în prezent nu există nicio informație oficială" privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat și spun că este prima dată în istoria AMR când cererile de dialog sunt refuzate de guvern.

Primarii de municipii anunță că au înregistrat astăzi, la Guvern și la Ministerul Finanțelor, o solicitare prin care cer de urgență o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă și cu Eugen Teodorovici, pentru discuții privind Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Asociația Municipiilor din România îi invită pe Dăncilă și Teodorovici să participe la reuniunea Comitetului Director al asociației care va avea loc marți, fiind convocat având în vedere discuțiile din spațiul public legate de prevederile Legii bugetului.

Ce spun primarii marilor orașe în solicitarea adresată Guvernului:
  • "În semestrul II din anul 2018 , dar și în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului.
  • Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate , astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală.
  • Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019 fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie.
  • Tot din surse neoficiale sunt și speculațiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 : 20% la bugetul local al judeţului; 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.
  • Dincolo de gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanții APL, considerăm, stimată doamnă prim-ministru, că structurile asociative ale administrației publice locale ar trebui să primească informațiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă și că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuție sunt finanțele publice locale.
  • Având în vedere că până în prezent nu există nicio informație oficială privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat pe anul 2019, solicităm, doamnă prim-ministru, organizarea unei întâlniri cu dvs. pentru discutarea cotelor din IV ce urmează a fi alocate UAT si a alocărilor bugetare de care depinde dezvoltarea comunităților urbane în următorii ani. Astfel, vă invitam să vă alăturați primarilor de municipii, marți, 29 ianuarie 2019, începând cu ora 15, str. Matei Basarab nr. 63 la reuniunea CD al AMR".
Scrisoarea este semnată de 31 de primari, între care Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, Ilie Gavril Bolojan, primarul din Oradea, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, Mihail Genoiu, primarul Craiovei, Dan Bobouţanu, primarul Hunedoarei, Ovidiu Creţu, primarul Bistriței, Decebal Făgădău, Constanței.

Consilierul primului-ministru Darius Vâlcov a declarat duminică, la postul Antena 3, că proiectul de lege a bugetului pentru 2019 este gata, urmând a fi prezentat de către Guvern marţi, 29 ianuarie, iar în 5 sau 6 februarie va putea începe dezbaterea acestuia în Parlament.

"Este gata, va fi anunţat marţi (...) Pe 5 sau 6 februarie va putea începe şi dezbaterea pe marginea acestuia, atunci când Parlamentul se întoarce", a afirmat Vâlcov.

Totodată, el a menţionat că în cursul zilei de luni va avea loc probabil o ultimă discuţie a proiectului de buget în cadrul coaliţiei de guvernare şi cu UDMR.

De asemenea, Vâlcov a precizat că premierul Viorica Dăncilă a participat la majoritatea întâlnirilor de la Guvern privind proiectul de buget, iar din fotografia prezentată de liderul PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook ea a lipsit pentru că acea întâlnire a fost pentru a fi prezentate liderilor coaliţiei datele proiectului de buget. "Doamna prim-ministru a participat la majoritatea întâlnirilor, ştia despre ce este vorba, a fost o prezentare pentru liderii coaliţiei", a precizat Darius Vâlcov.

Potrivit acestuia, proiectul de buget pentru 2019 va cuprinde "surprize foarte plăcute", el referindu-se, în context, la o creştere de aproape jumătate a bugetului Educaţiei faţă de anul 2018, precum şi de creşteri consistente ale bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Pe de altă parte, consilierul premierului a ţinut să sublinieze că Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 de instituire a "taxei pe lăcomie" nu va fi abrogată şi nici nu va fi modificată la momentul adoptării de către Parlament.

Darius Vâlcov a mai afirmat că Banca Naţională (BNR) este responsabilă, conform legii, de fluctuaţia monedei naţionale şi are datoria de a interveni pentru a ţine cursul sub control. El şi-a mai exprimat convingerea că devalorizarea din ultimele săptămâni a leului este o problemă de scurtă durată şi că se "va regla" în cursul acestui an.

















8112 vizualizari

  • +16 (20 voturi)    
    Și de ce-ar discuta cu i!? Cine se cred ei? (Luni, 28 ianuarie 2019, 13:19)

    prec [utilizator]

    Pe ăștia i-au sprijinit, de ei să se bucure. Ei chiar nu înțeleg că nu sunt bani?
    Și, doi la mână, moroiul când le-a luat accesul la fonduri i-a făcut dependenți de el. Vor fi doar niște cerșetori la fel ca marea masă de votanți ai pesedelei. Nu contează că ești primar de oraș mare și dezvoltat, ca Timișoara, Clujul sau Brașovul, ești la mâna unor penali cu acte sau a unor semianalfabeți notorii.
    • +7 (9 voturi)    
      zici negoita (Luni, 28 ianuarie 2019, 13:58)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui prec

      si te-ai lamurit
    • +6 (6 voturi)    
      Negoita nu e un primar, ci un profitor. (Luni, 28 ianuarie 2019, 15:06)

      emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Are norocul sa fie votat de vitele care voteaza cu PSD din reflex, la el in sector.
    • +1 (1 vot)    
      oricum penibila solicitare (Luni, 28 ianuarie 2019, 17:39)

      silviu_dumitrescu [utilizator] i-a raspuns lui prec

      ce draq sa discute cu Dancila ?
      trebuiau sa faca o delegatie restransa - 3-4 primari - si sa aiba o intalnire conspirativa cu Valcov in cavou / ar fi fost foarte simplu de stabilit cele 2 cifre: 1) cat vor in plus 2) cat dau inapoi din ce se suplimenteaza
      se intelegeau cu Valcov, apoi treceau pe la Dragnea sa pupe ghiulul si soseta flausata din sandale si totul era ok
      asa merg lucrurile in Romania PSD-ista
  • +8 (14 voturi)    
    Vai de orasele lor (Luni, 28 ianuarie 2019, 13:58)

    Observatory [utilizator]

    dar ma bucur
    Nespus când se scuipa între ei borfași ....
    Semne bune anul are !!!!
    Am început sa am alergie numai când aud ecest cuvânt nume de partid fascist ( sa-i numești fasciști este o onoarea)
    Ca sunt analfabeți am înțeles dar sa furi ca in codru, niciodată !
    • +4 (4 voturi)    
      Nu inteleg (Luni, 28 ianuarie 2019, 14:48)

      Cogito nemo sum! [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      Ce anume ai zis gresit ca sa ti se dea minus.
      • +3 (3 voturi)    
        Pai sunt aici care dacopati sau nu (Luni, 28 ianuarie 2019, 15:45)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Cogito nemo sum!

        - chiar cred ca Bucales chiar este buricul lumii.
        - chiar cred ca Clujul este mai tare decat Budapesta
        - chiar cred ca Timisoara depaseste Viena la turnuletze
        - cred intr-o superioritate genetica a romanashilor, cam cum credeau nazistii de rit occidental - aia de rit oriental inca mai cred
  • +7 (7 voturi)    
    lol (Luni, 28 ianuarie 2019, 15:15)

    liviu_ [utilizator]

    cat de penibil a ajuns psd... nu se cearta doar cu opozitia.... se cearta si psd cu psd...
  • +6 (6 voturi)    
    Fac bugetul,dar nu discută cu cei interesați. (Luni, 28 ianuarie 2019, 15:35)

    asavreau [utilizator]

    PSD-ALDE.Vă dați seama ce va ieși?Și unii ca Mutu de la sector 4 promite despăgubiri?De unde?Să-i vedem cum vor acorda salariile mărite,că au terminat toate posibilitățile și nici Guvernul nu are.Dacă avea stătea de vorbă cu ei.
  • +4 (6 voturi)    
    Obisnuiti-va! (Luni, 28 ianuarie 2019, 16:21)

    tarabost [utilizator]

    Mai sunt 2 ani de PSD!
    • 0 (0 voturi)    
      Sunt pesimist (Luni, 28 ianuarie 2019, 17:40)

      geag [utilizator] i-a raspuns lui tarabost

      Esti tu sigur ? Eu nu !
    • 0 (0 voturi)    
      doi ani pana la instaurarea dictaturii, poate (Luni, 28 ianuarie 2019, 20:06)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui tarabost

      nici hitler nu si-a pus in practica "ideile" pe loc, altfel infunda temnita pe viata


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version