Peste 1.000 de şcoli din China au în dotare un robot care este asistentul profesorului la orele de ştiinţe, de muzică sau de mişcare. Cruzr a fost conceput de o companie din China şi a fost una dintre atracţiile de la BETT 2019, cel mai mare târg de educaţie din Europa. Reprezentanţii companiei chineze care îl produce spun că sute de elevi din China s-au familiarizat cu tehnologia datorită robotului. (Corespondenţă din Londra)

Frank Zheng, senior marketing manager la UbtechFoto: Hotnews

"Cruzr, ce lecţie avem azi la matematică?", întreabă Frank Zheng, producătorul lui Cruzr, pentru a le demonstra unor profesori aflaţi în trecere pe la stand cum e posibil ca un robot de un metru înălţime să le fie de ajutor. Din dispozitivul începe să vorbească şi spune că vor face ecuaţiile simple la matematică. Elevii aflaţi în apropiere îl întreabă pe robot dacă ştie să danseze. Din aparat porneşte o melodie, iar braţele robotului încep să se mişte.

"Când am creat acest robot ne-am gândit în primul rând la educaţie şi la procesul de învăţare de la clasă. Pe lângă alte domenii, robotul e util în primul rând în educaţie, unde ajută profesorul la foarte multe dintre materiile predate. În China, sunt mulţi profesori care îl folosesc la ore drept asistentul lor. De exemplu, la ora de matematică, unde Cruzr are toate lecţiile importate şi acestea pot fi redate atunci când profesorul îl întreabă. Mai sunt multe cazuri în care profesorii îl folosesc la ora de mişcare sau de dans. Poate fi folosit şi la evenimente mari ale şcolii precum expoziţii", spune Frank Zheng, senior marketing manager la Ubtech.

Acesta spune că cererea pentru robot este foarte mare mai ales în ţările din Asia de Sud Est. Pus în vânzare anul trecut, robotul este deja folosit în 1.000 de şcoli din China, dar şi în Thailanda.

Softul robotului permite ca profesorul să poată programa lecţiile din ziua în care vrea să-l folosească la clasă. Cruzr are coordonate multimodală, ceea ce permite celui care îl utilizează să interacţioneze mult mai bine cu robotul. Braţele robotului sunt flexibile, ceea ce permite efectuarea multor mişcări într-un timp scurt. De asemenea, în proporţie de 98% Cruzr poate recunoaşte chipurile oamenilor, iar după acest episod poate spune câte ceva despre emoţiile pe care le au, dacă sunt bărbaţi sau femei, dar şi vârsta lor aproximativă.

"Robotul de care toţi elevii sunt încântaţi poate să arăte unde eşti localizat pe hartă, reproduce mişcările în timp real, practic te imită, poate supraveghea şcoala în diferite locuri, în coordonare cu oamenii de la pază", arată Frank Zheng.

Acesta mai spune că ideea folosirii la clasă a venit chiar de la elevi. "Ei sunt tot mai interesaţi de tehnologia viitorului, iar acest tip de device o să fie folosit tot mai mult în anii viitori", a mai spus Frank Zheng.

Robotul funcţionează pe baterie reîncărcabilă şi poate fi folosit între 5 şi 8 ore încontinuu, iar atunci când bateria se descarcă robotul merge singur la locul de încărcare al bateriei.

Robotul Cruzr a fost prezentat la BETT 2019, unul din cele mai mari târguri de educaţie şi tehnologie, care s-a desfăşurat în perioada 23-26 ianuarie la Londra.