Vremea se încălzește semnificativ în următoarele zile, astfel că în sud-estul țării temperaturile vor ajunge, marți și miercuri, la 14 grade Celsius. În Capitală, temperaturile cresc de la o zi la alta, de luni, ajungând miercuri la 9 grade Celsius.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Temperaturile cresc în următoarea periodă, mai ales în partea sud-estică a țării, îndeosebi în Dobrogea, unde vom avea temperaturi și de 14 grade Celsius, în zilele de marți și miercuri, deci temperaturi cu 10 grade mai mari față de normal. În rest, cresc temperaturile, dar nu așa de spectaculos ca în Dobrogea. În București, luni vor fi cam 3-5 grade, marți 5-7 grade, iar miercuri 7-9 grade”, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu în cadrul Admnistrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit reprezentantului ANM, de marți vor fi din nou precipitații în toate zonele șării, însă poleiul se va depune doar izolat.

„Momentan nu mai așteptăm precipitații, avem o ameliorare în acest sens, până luni seară, unde vor fi ploi, dar pe partea vestică a țării. Și izolat ar putea să apară din nou poleiul, dar nu depuneri semnificative ca până acum. De marți vor fi precipitaii în toate zonele țării și ninsori la munte, la peste 1.400 de metri, și izolat ar mai putea să apară poleiul, dar nu la intensitatea celui de acum”, mai spune Mihai Huștiu.

Duminică noapte, în București, vor fi temperaturi negative, de minus 4 grade.